Alexandru Nazare a trimis Corpul de Control la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime

Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, a dispus Corpului de Control din minister, să efectueze un control la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime (APMC) și la Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile (CNACN). "Situația tensionată de la portul Constanța este în atenția noastră și de aceea facem toate eforturile pentru soluționarea conflictului. Controlul efectuat la CN APMC și CNACN ne va da imaginea clară asupra situației pentru a fundamenta deciziile de ordin administrativ", a declarat Nazare. Directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, Aurelian Andrei Popa, a fost sechestrat luni dimineațăa timp de o oră și jumătate de către sindicaliști, în timp ce se afla în autoturismul de serviciu în parcarea companiei. Sindicaliștii din cadrul CNAPMC Constanța au intrat în cea de-a cincea săptămână de proteste, după ce administrația companiei a eșuat în toate încercările de aplanare a conflictului cu sindicatul. Revendicările sindicaliștilor se referă la nerespectarea unor prevederi din contractul colectiv de muncă, inclusiv modificarea programului de lucru.

 http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-11956613-alexandru-nazare-trimis-corpul-control-compania-nationala-administratia-porturilor-maritime.htm

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Delegație din Israel, în vizită oficială în județele Constanța și Ialomița (GALERIE FOTO)

08 May 2024 256

Se oprește furnizarea apei calde în Constanța! Vezi dacă ești afectat

08 May 2024 290

Salsa Amad SRL va construi trei imobile înșiruite și o piscină în municipiul Constanța

08 May 2024 333

Constanța. Substanțe de milioane de euro descoperite de procurori. Patru persoane, trimise în judecată

08 May 2024 632

Constanța Document de urbanism pentru Mega Image din zona Trocadero

07 May 2024 601

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 aprilie 2024

07 May 2024 543

Afaceri Constanța Societatea AXC Imobiliare Development SRL și-a mutat sediul social

07 May 2024 282

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Alexandru-Emin Bragadireanu, consilier achiziții publice al comunei Lipnița (DOCUMENTE)

06 May 2024 495

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă a pus pe masă 265.000 de lei pentru a achiziționa servicii de asistență tehnică și dirigenție de șantier. Iată pentru ce obiective de investiții (DOCUMENTE)

06 May 2024 483

Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin părăsesc de azi DNA Constanța! Iată unde își vor continua activitatea cei doi magistrați

06 May 2024 1248

Cine este noul asociat al firmei Magnum Games SRL Constanța

05 May 2024 800

Afaceri Constanța Schimbări în cadrul societății Eagle Bar SRL. Cine este noul asociat

05 May 2024 572

Spitalul Militar de Urgenţă ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa scoate la concurs două posturi vacante

05 May 2024 6109

LIVE ÎPS Teodosie - „Lumina din Cer a coborât în Ierusalim și a fost adusă și în orașul de la malul mării!” (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1559

Afaceri Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL a închiriat excavator și autobasculantă. Iată de la cine! (DOCUMENTE)

04 May 2024 1172