Alina Gorghiu îi cere lui Ludovic Orban un minimum de 50% pe liste femei

 
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a vorbit, la Gala Femeilor Liberale, despre egalitatea de gen în politică și i-a cerut candidatului PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, „un minim 50% pe liste femei”.
 
„Vreau să-i cer lui Ludovic Orban, așa cum am făcut peste tot în țara asta și către toți președinții de filială am adresat rugămintea, un minim 50% pe liste femei. În momentul în care vom avea egalitate cotă de gen, nu o să mai am nici eu, exclusiv, doamne la cabinetul parlamentar și o să accept acea cotă de 30% bărbați", a precizat, potrivit Agerpres, Gorghiu. „PNL promovează implicarea femeilor în politică, pentru că noi credem în mobilizarea tuturor resurselor pentru succesul nostru național. Avem în Parlament două proiecte care pot schimba politica românească și aceste două proiecte introduc cotele de gen în legislația electorală din România. E un model care funcționează în peste 90 de state, care au reușit să crească participarea femeilor în politică și vă rog să o priviți mai mult decât o cauză a femeilor din România, o cauză care vizează normalul în societatea românească", a subliniat liderul liberal.
 
Sursa foto: cotidianul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Justiției despre dosarul 2 Mai „Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar“

25 Apr 2024 309

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 457

Ministrul Justiției - cazul Vlad Pascu, „un caz extrem de sensibil“. Alina Gorghiu a trimis Corpul de Control la Penitenciarul Poarta Albă

28 Feb 2024 776

Tribunalul Constanța respinge cererea lui Romeo Ursu, cunoscut ca Genică Boenică, de redeschidere a procesului penal. Decizia, contestată

06 Feb 2024 526

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu MJ va începe demersurile pentru extrădarea lui Ionuţ Mircea Costea din Turcia

03 Feb 2024 629

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu cere adoptarea în procedură de urgenţă a proiectelor de legi privind combaterea traficului şi consumului de droguri

27 Jan 2024 774

Lumea politică rămâne deocamdată o lume a bărbaților Ce a afirmat Alina Gorghiu în legătură cu legea ce prevede ca 33% dintre locurile eligibile pentru alegerile parlamentare să revină femeilor

26 Jan 2024 735

17 fugari au fost aduși în țară în ultima săptămână! Lista condamnaților

20 Jan 2024 653

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu România are cea mai scăzută rată de recidivă a deţinuţilor din ultimii 10 ani

11 Jan 2024 988

Mihaiela Moraru-Iorga și Remus Iulian Popa, propuși Președintelui României pentru funcții de conducere în DNA și Parchetul General!

11 Jan 2024 685

Deputatul Stelian Ion „Iohannis se pregătește să plece de la Palatul Cotroceni, lăsând în urmă o justiție cuplată la butoane politice. Alina Gorghiu să țină cont de avizul CSM"

11 Jan 2024 764

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu Este corect ca litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat să se soluţioneze în ţară

10 Jan 2024 733

Ministrul Justiției „Blocarea fenomenului fugarilor va fi o prioritate strategică pentru 2024“

08 Jan 2024 599

Ministrul Justiției „Avem în lucru un proiect de lege prin care costurile aducerii în țară a fugarilor să fie suportate de aceștia. Nu de către stat“

06 Jan 2024 802

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „Litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România trebuie soluţionate în ţară!”

04 Jan 2024 694