UPDATE-Anunţ important de la Kaufland! O stație de reîncărcare rapidă a mașinilor electrice va fi la Constanţa

 
Kaufland România va deschide stații de reîncărcare rapidă a mașinilor electrice în mai multe magazine ale rețelei sale, prima urmând să fie deschisă în cadrul unității din Bucureşti de pe strada Barbu Văcărescu.
 
Prin acest demers, Kaufland anunţă că este alături de românii care vor să conducă ecologic. Aşadar, inaugurează prima rețea națională de stații de reîncărcare rapidă a mașinilor electrice din țară. Inaugurarea primei stații va avea loc chiar astăzi.
 
În primele două luni ale acestui an, românii au cumpărat 74 de automobile noi hibride și electrice, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile, cu 90% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. 

UPDATE, 16.49:

Kaufland a anunţat că o astfel de staţie va fi înfiinţată şi la Constanţa. Potrivit reprezentanților Kaufland, rețeaua publică de stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice va fi gata până la finalul anului.


"Kaufland România, în parteneriat cu Renovatio, vine în sprijinul tuturor celor care vor să conducă ecologic și lansează prima rețea publică de stații de alimentare Fast Charge a mașinilor electrice din România. Acestea vor funcționa non-stop, vor putea fi folosite gratuit pe axa Arad – Constanța și se vor afla în parcările magazinelor Kaufland din nouă orașe și pe autostradă, oferind astfel posibilitatea utilizatorilor de mașini electrice să se deplaseze pe distanțe mai mari.
 
Renovatio este o companie tânără și dinamică, dezvoltată din pasiune pentru energia din surse regenerabile, fiind cea care pune la dispoziție întreaga rețea de stații de încărcare pentru parcările magazinelor Kaufland România.  În același timp, pe lângă lansarea rețelei de stații de alimentare, pentru a contribui la dezvoltarea pieței de vehicule ecologice din România și pentru a inspira mai departe responsabilitate pentru mediu și societate, Kaufland achiziționează o flotă de 18 mașini 100% electrice (zero emisii). O parte din acestea vor fi donate ONG-urilor partenere, iar o parte vor fi folosite de către angajații Kaufland în deplasările zilnice în interes de serviciu, contribuind la reducerea nivelului de poluare într-un oraș deja sufocat de noxe și poluare fonică. Primele ONG-uri care beneficiază începând de astăzi de un mod ecologic de transport sunt Hospice Casa Speranței, Habitat for Humanity și Let's Do It, Romania!.
 
Noile stații de încărcare rapidă a vehiculelor electrice vor fi amplasate în parcările magazinelor Kaufland din orașele Arad, Timișoara, Deva, Sebeș, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Pitești, București și Constanța, precum și pe autostrada A2.
 
Primul punct de încărcare din această rețea, instalat în parcarea magazinului Kaufland de pe strada Barbu Văcărescu din Capitală, este deja funcțional și deschis publicului.
 
Cel mai important beneficiu pentru utilizatorii de vehicule electrice este posibilitatea de încărcare în regim Fast Charge (0-80% din capacitatea bateriei în mai puțin de 1h). Stația deservește toate tipurile de vehicule 100% electrice și hibride plug-in, atât pentru standardele de încărcare rapidă (CHAdeMO și CCS) la o putere de 20kWh, cât și pentru încărcare în curent alternativ (type 2) la o putere de 22kWh.


 
"Grija pentru mediu a fost mereu una dintre preocupările și prioritățile nostre și ne mândrim că suntem și acum pionieri în proiecte de impact pentru un viitor sustenabil. Mai mult, suntem primii care donează o flotă de mașini eco către ONG-urile partenere și pun gratuit la dispoziția românilor energie, în prima rețea publică autohtonă de stații de încărcare rapidă, pentru a încuraja circularea cu mașini eco și responsabilitate față de mediu. Conducerea unei mașini eco nu reprezintă doar o opțiune ca oricare alta, ci o investiție în viitorul nostru, al tuturor", a declarat Marco Hößl, Directorul General Kaufland România.
 

"Compania noastră s-a dezvoltat din pasiunea pentru energia din surse regenerabile, iar parteneriatul cu Kaufland este un pas firesc în aceeași direcție. Susținerea pe care o acordăm românilor care aleg să conducă mașini eco cu ajutorul noii rețele publice de alimentare a vehiculelor electrice ne asigură tuturor un prezent mai curat și un viitor mai sustenabil", a declarat Alexandru Teodorescu, acționar Renovatio.
 
Piața mașinilor electrice este în creștere: în 2015, românii au achiziționat 495 de autoturisme noi hibride sau electrice 100%, dublu față de numărul vehiculelor de acest tip vândute în 2014, iar în primele două luni ale acestui an, au fost înmatriculate 74 de automobile noi hibride și electrice, cu 90% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit  Profit.ro.
 
Mașinile electrice achiziționate de Kaufland România spre donație, Volkswagen e-Golf, sunt unele dintre cele mai performante vehicule de acest tip din Europa. Autonomia acestora este de aproximativ 200 de kilometri, ceea ce le face ideale pentru deplasările zilnice prin oraș, contribuind, prin emisii zero poluante, la îmbunătățirea calității vieții din mediul urban.
 
Noul proiect dintre Kaufland România și Renovatio reflectă preocuparea consecventă pentru demersuri care contribuie la un mediu mai curat și mai echilibrat pentru noi toți. Kaufland România se implică anual în numeroase acțiuni ecologice precum Înverzirea Parcului Industrial Ploiești și "Let's do it, Danube!", o amplă campanie de educație în școlile din județele dunărene, la care s-a adăugat curățarea malurilor Dunării chiar de Ziua Internațională a Fluviului, pe 29 iunie. Totodată, Kaufland România a sprijinit financiar proiectul de educație ecologică, implicare socială și voluntariat desfășurat într-o singură zi pe tot teritoriul României, sub denumirea "Marea Curățenie Națională".
 
Despre Renovatio
 
Renovatio s-a angajat într-o politică de inovare continuă și grijă față de mediul înconjurător. Suntem pionieri în industria regenerabilă din țara noastră, prin dezoltarea primelor parcuri eoliene și fotovoltaice. Credem într-un viitor în care transportul ecologic va căpăta o amploare din ce în ce mai mare, de aceea vom continuă și accelera investițiile la nivel național în realizarea infrastructurii necesare.
 
Renovatio e-charge este prima rețea bazată pe soluții de încărcare rapidă dedicată tuturor utilizatorilor de vehicule electrice din România. Rețeaua va avea cel puțin 50 de puncte de încărcare Fast Charge asigurând mobilitate electrică în marile orașe și de-a lungul coridoarelor pan-europene ce traversează țara noastră. www.e-charge.ro va fi un suport activ pentru posesorii de vehicule electrice."


 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un nou magazin Kaufland va fi construit în Constanța!

18 Apr 2024 11373

UPDATE Accident rutier în sensul Kaufland Palazu spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO)

13 Apr 2024 901

Kaufland România aduce Caravana A.C.C.E.S. în Constanța

05 Apr 2024 542

Accident rutier cu victimă pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Implicate un autoturism și un autotren (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 1600

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1345

Primăria Constanța a atribuit fostei Pomacost SA un contract de 3.5 milioane de euro pentru serviciul de tăiere, toaletare și corecție arbori pentru zona I din municipiu (DOCUMENT)

03 Mar 2024 1115

Document Cum va arăta viitorul magazin Kaufland ce va fi construit în Constanța?

23 Feb 2024 3557

S-a deschis un nou magazin Kaufland la Constanța! Inaugurarea s-a lăsat cu aglomerație (FOTO+VIDEO)

22 Feb 2024 9834

KAUFLAND România societate în comandită anunță public informațiile prevăzute privind autorizarea lucrărilor de construcții

20 Feb 2024 540

Constanța Iată când se va deschide noul magazin Kaufland din Inel II

15 Feb 2024 6920

Grav accident în Mangalia. O femeie este în comă

20 Jan 2024 2653

Constanța Modificări la intersecția de pe strada Eliberării pentru a ajunge la viitorul magazin Kaufland, zona Brick

08 Jan 2024 2203

Accident rutier, în zona Vivo, Constanța (FOTO)

04 Jan 2024 1503

Revelion 2024 Program magazine. Iată până când îți mai poți face cumpărăturile

31 Dec 2023 1619

ANPC Aproape 5.000 de mari magazine controlate în 2023, au fost amendate cu peste 50 milioane lei

28 Dec 2023 871