ANPC Aproape 5.000 de mari magazine controlate în 2023, au fost amendate cu peste 50 milioane lei

Sursa foto: ANPC/Imagine cu rol ilustrativ



 
  • Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în primele 11 luni ale anului 2023, 4.786 acţiuni de control vizând modul în care marile lanţuri de retail din România respectă prevederile legale, în domeniu, potrivit Bursa.ro.

Au fost verificate magazine aparţinând reţelelor Lidl, Profi, Kaufland, Carrefour, Mega Image, Penny, Metro, Auchan, Selgros şi Cora, din întreaga ţară, precizează sursa.

Ca urmare a deficienţelor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni:
  • peste 6.300 amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 51,1 milioane lei
  • circa 1.550 avertismente.
Acestora li s-au adăugat măsurile complementare, conform sursei citate, privind:

-oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 2,5 milioane de lei
-oprirea definitivă de la comercializare a unor produse în valoare de circa 10 milioane de lei (provenind atât din spaţiul European, cât şi din zona extracomunitară)
-oprirea temporară a prestării serviciilor pentru 356 de magazine.
 
Citește și
ANPC a oprit de la comercializare, în 2023, produse în valoare de circa 190 milioane lei

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 726

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 820

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 724

Paul Anghel încurajează petrecerea minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale pe litoralul românesc și în Deltă Dunării

21 Apr 2024 473

Constanța Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale va monitoriza activitățile comerciale din zonele turistice din țară

18 Apr 2024 530

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 973

Justiție Constanța Soluția magistraților în procesul dintre Profi Rom Food SRL și Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorului Regiunea Sud-Est

15 Apr 2024 456

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 721

Verificări ANPC pentru pregătirea minivacanței de din luna mai în zonele turistice din România

03 Apr 2024 483

Amenzi în valoare de peste 45.000 de lei aplicate de ANPC pentru pui cu Salmonella. Ce au găsit comisarii la Penny și Metro

01 Apr 2024 670

ANPC Loturi de pui provenite din Polonia și Ungaria au fost retrase de pe piaţă după ce s-a depistat salmonela

31 Mar 2024 521

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 950

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2320

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 4094

ANPC anunță că va controla produsele de post, în perioada următoare

17 Mar 2024 679