ANPC a oprit de la comercializare, în 2023, produse în valoare de circa 190 milioane lei


 foto cu rol ilustrativ: ANPC
 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în primele 11 luni ale anului 2023, 76.750 acțiuni de control, la nivelul întregii țări.

În cadrul acestora, comisarii ANPC au oprit de la comercializare produse alimentare și nealimentare provenite din Uniunea Europeană, în valoare de circa 153,8 milioane lei și, provenite din spațiul extracomunitar, în valoare de aproximativ 32,7 milioane de lei, transmite un comunuicat din partea ANPC.

În urma acestei măsuri dispuse, echipele de control au îndepărtat de pe piață produsele care constituiau un real pericol pentru sănătatea și chiar viața consumatorilor.

 
” Aceste creșteri spectaculoase ale cifrelor legate de activitatea noastră se datorează tuturor colegilor care au înțeles că este nevoie de o schimbare în bine.

Este al doilea an în care trendul ascendent se menține, arătând operatorilor economici că fermitatea este noul cuvânt de ordine.

Mulțumesc tuturor comisarilor în pixul cărora au stat aceste măsuri, exclusiv în folosul consumatorilor” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.

 
Dinamica acestor indicatori, în ultimii 3 ani, a înregistrat o creștere continuă, demonstrând intensificarea activității ANPC de supraveghere a pieței, în scopul creșterii siguranței consumatorilor și a reducerii permanente a pericolelor potențiale, la care aceștia pot fi supuși din cauza neatenției sau neglijenței unor operatori economici, a mai punctat sursa citată. 


 

 

Citește și:

Reacția șefului ANPC, despre tragedia de la Ferma Dacilor„Nu am să îmi reproșez nimic și doar mă cutremură gândul legat de nenorocirea de la Mizil!“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 748

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 861

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 746

Paul Anghel încurajează petrecerea minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale pe litoralul românesc și în Deltă Dunării

21 Apr 2024 485

Constanța Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale va monitoriza activitățile comerciale din zonele turistice din țară

18 Apr 2024 534

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 989

Justiție Constanța Soluția magistraților în procesul dintre Profi Rom Food SRL și Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorului Regiunea Sud-Est

15 Apr 2024 465

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 727

Verificări ANPC pentru pregătirea minivacanței de din luna mai în zonele turistice din România

03 Apr 2024 483

Amenzi în valoare de peste 45.000 de lei aplicate de ANPC pentru pui cu Salmonella. Ce au găsit comisarii la Penny și Metro

01 Apr 2024 675

ANPC Loturi de pui provenite din Polonia și Ungaria au fost retrase de pe piaţă după ce s-a depistat salmonela

31 Mar 2024 525

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 960

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2348

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 4192

ANPC anunță că va controla produsele de post, în perioada următoare

17 Mar 2024 681