Astăzi este Ziua mondială pentru turismul responsabil

Ziua mondială pentru turismul responsabil este marcată, anul acesta, la 4 noiembrie. În anul 2002, 280 de reprezentanți aparținând tuturor sectoarelor de turism din 20 de țări au participat la Conferința pentru un Turism Responsabil de la Cape Town, care a precedat Summitul Mondial asupra Dezvoltării Durabile de la Johannesburg. Cu această ocazie, a fost adoptată o declarație referitoare la turismul responsabil, notează site-ul www.wtmresponsibletourism.com, citat de Agerpres.
Declarația de la Cape Town prevedea ca turismul responsabil să minimizeze posibilele impacturi negative; să genereze beneficii economice pentru comunitățile - gazdă; să îmbunătățească condițiile de muncă și accesul la această industrie; să implice comunitățile locale în decizii care le pot schimba viața, să contribuie la conservarea patrimoniului natural și cultural; să ofere turiștilor experiențe plăcute prin contactul direct cu comunitățile - gazdă și prin familiarizarea acestora cu cultura locală, dar și cu problemele sociale sau de mediu cu care se confruntă aceștia; să ofere acces la diferitele facilități și persoanelor cu deficiențe fizice și, totodată, să încurajeze respectul reciproc între turiști și gazde.
Ziua mondială pentru turismul responsabil este marcată, anul acesta, la 4 noiembrie, nu numai în cadrul Târgului Internațional de Turism de la Londra (World Travel Market), desfășurat în perioada 2-5 noiembrie 2015, ci și în întreaga lume, prin organizarea unor evenimente menite să promoveze dezvoltarea turismului, colaborările între companiile de turism, organizațiile sau chiar persoanele interesate de aplicarea unor practici durabile în turismul mondial. Evenimentele prilejuite de marcarea acestei zile au loc cu sprijinul Organizației Mondiale a Turismului (World Tourism Organization - UNWTO), agenția Națiunilor Unite care coordonează promovarea la nivel internațional a turismului responsabil, durabil și accesibil.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bella Licca International SRL are acordul APM Constanța pentru înființarea unui ansamblu de birouri, turism și servicii în comuna Mihail Kogălniceanu

04 May 2024 534

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 693

Fotoreportaj Costineștiul își deschide porțile pentru primii turiști (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 674

ATIMMT și OMD Mamaia Constanța Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, la Pavilionul Expozițional Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 457

Firme Constanța Modificări importante în Vega Turism SA, controlată de Gabriel Comănescu

25 Apr 2024 545

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 682

O agenție de turism s-a mutat la Constanța și și-a reluat activitatea după șapte ani

21 Apr 2024 458

Firme Constanța Acționarii Muntenia Estival 2002 SA, societate condusă de Angelo, fiul lui Cristi Borcea, se reunesc în AGOA. Pe ordinea de zi, și repartizarea profitului din 2023

20 Apr 2024 596

Bella Licca International SRL elaborează PUZ pentru o investiție în județul Constanța

19 Apr 2024 405

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 997

Au început pregătirile pentru noul sezon turistic în Delta Dunării (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 395

Întâlnire dintre operatorii turistici cu activitate pe raza județului Tulcea și factori de decizie din domeniu (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 377

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 474

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 592

Patru agenții de turism din județul Constanța au rămas fără licență de funcționare. Iată care sunt acestea (DOCUMENT)

10 Apr 2024 6089