Atac informatic asupra României. Ce spune SRI

Atacul cibernetic semnalat recent are un impact mai mare decât Red October, prin nivelul tehnologic, are relevanţă în planul securităţii naţionale a României şi este realizat de o entitate care prezintă caracteristicile unui actor statal, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI.

orin Sava a declarat, referitor la informaţia potrivit căreia mai multe organizaţii guvernamentale din Europa, inclusiv din România, au fost victima unui atac informatic prin intermediul unui aplicaţii de tip malware, creată pentru a spiona şi colecta informaţii geopolitice confidenţiale, că SRI confirmă că este vorba despre un nou atac cibernetic la adresa României, la finalul lunii februarie.

"Acest atac este unul cu totul nou faţă de Red October, este realizat însă de o entitate care prezintă caracteristicile unui actor statal. Din estimările SRI, acest atac are un impact mai mare, din cauza nivelului tehnologic superior, care îi perimite să se disimuleze mai bine şi să preia sub control reţeaua compromisă, în scop exfiltrării (opusul infiltrării, n.r.) de informaţii. Potrivit şi estimărilor SRI, atacul are cu certitudine relevanţă în planul securităţii naţionale a României prin profilul entităţilor compromise, motiv pentru care, în prezent, Serviciul, prin echipele specializate de reacţie la atacuri cibernetice, întreprinde măsuri specifice pentru identificarea tuturor entităţilor afectate, evitarea consecinţelor şi stoparea atacului", a spus Sava.

El a menţionat că SRI cooperează, în acest scop, cu STS şi CERC-RO (Centrul naţional de răspuns la incidente de securitate cibernetică, n.r.).

Sursa AICI


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul Slovaciei a fost împușcat! (VIDEO)

15 May 2024 1928

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a fost ținta unei tentative de asasinat!

07 May 2024 571

UPDATE Incendiu într-un apartament în municipiul Constanța. Pompierii intervin

06 May 2024 967

Anunț important de la Curtea de Apel Constanța! Sunt vizate alegerile locale

28 Apr 2024 469

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

20 Apr 2024 620

Eveniment din istoria Marinei Militare a României 16 aprilie 1944, ziua în care s-a scufundat bricul „Mircea”

16 Apr 2024 479

Israelul va răspunde Iranului pentru atacul de zilele trecute. Va fi o ripostă "clară şi puternică"

15 Apr 2024 989

Atac cu rachete şi drone Iranul lansează o ofensivă diplomatică după atacul asupra Israelului

15 Apr 2024 536

PF Daniel a transmis un mesaj Patriarhului Ierusalimului, în urma atacului cu drone

14 Apr 2024 554

Mesajul Israelului la atac „Vom răspunde Iranului prin acţiune, nu prin cuvinte"

14 Apr 2024 520

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă „România este alături de Israel și poporul israelian și condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia“

14 Apr 2024 448

Premierul Marcel Ciolacu „Suntem pe deplin solidari cu poporul israelian în faţa atacului Iranului“

14 Apr 2024 458

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 512

Iranul a lansat de pe teritoriul său un atac cu drone împotriva Israelului

14 Apr 2024 603

Atac cu armă albă la Sydney Cinci persoane au fost ucise, opt sunt spitalizate; atacatorul a fost omorât

13 Apr 2024 547