Stiri calde

Atenţionare de călătorie Bulgaria - condiții meteo nefavorabile, cu restricții de circulație în perioada 5-7 ianuarie 2017

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Bulgariei că autorităţile locale au emis o avertizare privind înrăutăţirea severă a condiţiilor meteorologice, ninsori abundente, vânt puternic şi temperaturi mult scăzute pentru intervalul 5-7 ianuarie 2017. Astfel, o mare parte a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzile va fi pregătită, în mod preventiv, încă din această noapte, împotriva formării poleiului. Conform prognozei Institutului Bulgar de Meteorologie şi Hidrologie, ninsorile vor cădea pe întreg teritoriul Bulgariei, dar vor avea caracter intensiv în nord şi nord-estul Bulgariei, precum şi în zonele montane înalte din sudul ţării. Se aşteaptă ca stratul de zăpadă să depăşească 50 cm, cu o viteză a vântului de peste 20m/sec, fapt ce poate duce la formarea de troiene de zăpadă de peste 1m înălţime.

În contextul celor menționate, în perioada 5 ianuarie 2017, ora 09.00 – 7 ianuarie 2017, ora 09.00, va fi oprită circulaţia autovehiculelor cu greutate mai mare de 12 tone pe anumite segmente de drumuri naţionale, în încercarea de a se evita aglomerări şi blocări ale mijloacelor de transport în trafic şi de se asigura condiţii prielnice deblocării şi curăţării drumurilor naţionale.

Se recomandă evitarea călătoriilor la sfârşitul acestei săptămâni, întrucât există pericolul formării de troiene de zăpadă şi polei. În cazul în care plecarea la drum cu auto este imperativă, se recomandă cu insistență şoferilor echiparea adecvată pentru iarnă a autovehiculelor. Şoferii şi reprezentanţii firmelor de transport pot obţine informaţii actuale cu privire la starea drumurilor de pe aplicaţia pentru telefoane mobile LIMA –www.lima.api.bg<http://www.lima.api.bg>,  de pe pagina de internet a Agenţiei Executive Infrastructura Rutieră – www.api.bg<http://www.api.bg> şi în regim non-stop la telefonul 0700 130 20.

Conform buletinului informativ al Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie din R.Bulgaria, s-a prognozat cod galben pentru următoarele 24 de ore pentru căderi abundente de precipitaţii sub formă de ninsoare, emis pentru 12 regiuni din R.Bulgaria, după cum urmează: Vidin, Montana, Vratsa, Lovech, Gabrovo, Plovdiv, Pazardzhik, Blagoevgrad, Kjustendil, Pernik, Sofia şi Sofia-regiune.

Pentru data de 6 ianuarie a fost emis cod galben pentru căderi abundente de precipitaţii sub formă de ninsoare şi formare de polei pentru 8 regiuni din R.Bulgaria - Vidin, Plovdiv, Pazardzhik, Blagoevgrad, Kjustendil, Pernik, Sofia şi Sofia-regiune şi cod portocaliu pentru căderi abundente de precipitaţii sub formă de ninsoare, formare de polei şi vânt putenic pentru restul teritoriului bulgar - Montana, Vratsa, Pleven, Lovech, Gabrovo, Veliko Tarnovo, Ruse, Targovshte, Razgrad, Silistra, Dobrich, Shumen, Varna, Burgas, Sliven, Yambol, Stara Zagora, Haskovo, Kardzhali şi Smolyan.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro<http://www.mae.ro> şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenționare de călătorie în Olanda. Precizări MAE

17 Jan 2018 259

Atenționare de călătorie în Franța din cauza unei epidemii de gripă. Zeci de mii de cazuri

15 Jan 2018 351

Atenționare de călătorie în Bulgaria. Este cod galben de ninsori în 15 regiuni

15 Jan 2018 364

Atenționare de călătorie în Grecia. Este anunțată greva controlorilor de trafic aerian

12 Jan 2018 215

Atenționare de călătorie în Grecia. Marinarii vor fi în grevă. Vapoarele vor rămâne ancorate în porturi

10 Jan 2018 364

Atenţionare de călătorie în Canada. Precizări MAE

04 Jan 2018 384

Atenționare de călătorie în Bulgaria. Cod galben de precipitații. Precizări MAE

17 Dec 2017 250

Atenţionare de călătorie în BulgariaRomânii care doresc să tranziteze Bulgaria cu destinația Turcia vor întâmpina întârzieri

14 Dec 2017 310

Atenționare de călătorie în Grecia. Sunt anunțate greve ale marinarilor şi ale angajaţilor din diferite sectoare de activitate

13 Dec 2017 450

MAE avertizează. În Belgia vor fi condiții meteorologice severe în perioada 11 – 12 decembrie 2017

11 Dec 2017 491

Atenționare de călătorie în Regatul Ţărilor de Jos. Meteorologii au emis cod roșu de ninsori

11 Dec 2017 565

Atenționare de călătorie în SUA. Sunt incendii de pădure și vegetație in zona Los Angeles

09 Dec 2017 497

Atenționare de călătorie în Turcia. Sunt anunțate posibile manifestații la Istanbul în perioada 8 – 10 decembrie 2017

08 Dec 2017 504

Atenționare de călătorie în Republica Indonezia. Există în continuare pericolul unei erupţii puternice a vulcanului de pe muntele Agung

07 Dec 2017 283

Atenționare de călătorie în Portugalia. Grevă generală a personalului auxiliar din instituțiile de sănătate

24 Nov 2017 434

Atenționare de călătorie în Grecia. Personalul medical din sistemul public este în grevă

23 Nov 2017 475

Atenționare de călătorie pentru Muntenegru. Sunt restricţii în circulația rutieră

17 Nov 2017 281

Atenționare de călătorie în Suedia. A fost prelungită perioada de efectuare a controalelor la frontiere

13 Nov 2017 240

Atenţionare de călătorie în Grecia. A fost prelungită greva marinarilor din porturile Corfu și Igoumenitsa

10 Nov 2017 528

Atenţionare de călătorie în India. Sunt valori extreme ale gradului de poluare

10 Nov 2017 546

Atenționare de călătorie pentru Grecia. Marinarii din porturile Corfu și Igoumenitsa sunt în grevă

03 Nov 2017 589

Atenție dacă mergeți în vacanță în Italia. Sindicatele din domeniul transporturilor organizează grevă generală

26 Oct 2017 319

Atenție dacă mergeți în vacanță în Portugalia. Sunt mai multe incendii de vegetaţie uscată şi de pădure

16 Oct 2017 354

Atenţie dacă mergeţi în Olanda. Este cod galben de vânt puternic. MAE a emis atenţionare de călătorie

04 Oct 2017 368

Atenționare de călătorie în Ucraina. Un drum din regiunea Vinița, pe ruta Cernăuți-Kiev a fost închis

27 Sep 2017 798

Atenționare de călătorie în Indonezia. Gradul de alertă este ridicat din cauza erupției vulcanului Agung din Bali

22 Sep 2017 344

Atenție dacă mergeți în Grecia. Lucrătorii din transportul în comun al capitalei Atena vor fi în grevă

20 Sep 2017 340

Atenționare de călătorie în Serbia. Este cod portocaliu de precipitații abundente

19 Sep 2017 401

Atenție dacă mergeți în Muntenegru. Vor fi instituite restricţii cu privire la circulația rutieră

15 Sep 2017 419

Atenționare de călătorie pentru Norvegia. Piloții din cadrul companiei aeriene SAS sunt în grevă

12 Sep 2017 440

Atenționare de călătorie pentru Statele Unite ale Americii. Sunt anunțate condiții meteorologice severe în statul Florida şi zone insulare din Caraibe

06 Sep 2017 593

Vreţi să plecaţi în Grecia? Intră în vigoare o atenţionare de călătorie

16 May 2017 1480

Atenționare de călătorie în Grecia. Iată despre ce este vorba

12 May 2017 653

Atenţionare de călătorie în Republica Moldova. Iată despre ce este vorba

28 Apr 2017 2497

Atenţionare de călătorie în Ungaria. Iată despre ce este vorba

20 Apr 2017 943

Avertizare MAE. Perioade de restricţionare a circulaţiei camioanelor

04 Apr 2017 825

Atenţie dacă mergeţi în Slovenia! Piloţii unei companii aviatice vor fi în grevă

20 Mar 2017 508

Atenționare de călătorie MAE Bulgaria - modificări legislative privind taxa pentru utilizarea infrastructurii

07 Feb 2017 740

Constănţeni, plecaţi în Grecia? Sunt blocaje rutiere instituite de fermierii greci

30 Jan 2017 821

Constănţeni, plecaţi în Grecia? Aveţi în vedere atenţionările de călătorie

27 Jan 2017 1032

MAE Atenționarede călătorie în Norvegia - cod roșu de avalanșă și cod portocaliu de inundații

25 Jan 2017 785

MAE Atenţionare de călătorie în Grecia. Protest ale agricultorilor eleni

23 Jan 2017 615

Constănţeni, plecaţi în Bulgaria? Iată avertizarea Ministerului Afacerilor Externe

17 Jan 2017 798

Atenţionare MAE Interzicere temporară a circulației autovehiculelor pe motorină în Oslo

16 Jan 2017 804

Plecaţi în Bulgaria? E în vigoare un cod galben de polei pentru 11 districte

14 Jan 2017 842

Atenționare de călătorie MAE Ucraina - condiții meteorologice severe în regiunea Transcarpatia

13 Jan 2017 820

UPDATE Autoturismele şi autobuzele cu cetăţeni români sunt însoţite până la punctul de frontieră Durankulak-Vama Veche. Condiţiile meteo nefavorabile

08 Jan 2017 1154

MAE anunță prelungirea stării de urgență în Franța până pe 15 iulie 2017

20 Dec 2016 601

MAE Atenţionare de călătorie în Spania din cauza unor fenomene meteo deosebite

16 Dec 2016 1172

MAE Grecia - continuă greva generală a Federației Navale Panelene

08 Dec 2016 609