Băsescu cere renunţarea la acciza pe carburanţi

Preşedintele Traian Băsescu i-a solicitat luni, premierului Ponta să renunţe la accizarea suplimentară a carburanţilor şi că accizarea poate fi evitată prin reducerea cheltuielilor acolo unde nu sunt necesare. Premierul Victor Ponta a comentat solicitarea preşedintelui Traian Băsescu, recomandându-i şefului statului să îşi termine mandatul fără a mai oferi lecţii Guvernului.

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis premierului Victor Ponta o scrisoare prin care îi cere acestuia să renunţe la creşterea accizei la carburanţi, începând cu 1 aprilie 2014, "având în vedere efectele negative majore pe care o astfel de măsură le poate avea asupra mediului economic, dar și asupra românilor".

Băsescu a declarat luni, la Palatul Cotroceni, că adăugarea a 42 de bani la fiecare litru de benzină şi motorină poate fi evitată prin reducerea cheltuielilor acolo unde nu sunt necesare. Şeful statului a mai spus că nu i-a trimis scrisori lui Emil Boc pentru că introducerea accizei era prevăzută în tratat de aderare la UE.

"Despre creşterea accizei la combustibil, înţeleg că domnul Ponta îmi reproşează că nu i-am scris şi domnului Emil Boc. Nu i-am scris pentru că România are un tratat de aderare la UE. La pagina 156 în tratatul de aderare se găseşte punctul 4A care spune că România va introduce acciza de 359 la mia de litri de benzină până la 1 ianuarie 2011. Eu îmi asum parteneriatul cu guvernul Emil Boc, şi cele bune şi cele rele", a declarat preşedintele Traian Băsescu.

În opinia şefului statului, "cea mai bună soluţie este renunţarea în ultimul moment la această acciză".

"Ajung cele 35 de taxe noi introduse de Ponta. Este inadmisibil şi economic şi moral ceea ce face Victor Viorel Ponta. Îmi permit să-l rog, să-i cer încă o dată să nu introducă această acciză. Dacă Ponta nu înţelege de unde poate reduce cheltuieli, eu sunt gata să îi arăt în 30 de minute de unde poate face asta fără să afecteze deloc funcţionarea instituţiilor", a mai spus Băsescu, la Palatul Cotroceni.

În acest context, Victor Ponta a reamintit faptul că în perioada guvernării Boc s-a înregistrat o creştere a preţurilor, fapt care a determinat o 'catastrofă economică'.

"După ce pe mandatul domnului Boc şi al domnului Băsescu preţurile au crescut şi ne-au adus în catastrofă bugetară şi economică, cred că preşedintele trebuie să îşi termine mandatul fără a ne mai da de fiecare dată lecţii despre cum să facem cum a făcut el", a spus Ponta, luni, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres. (N.B.)

Sursa: rtv.net

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost senator și consilier al lui Băsescu Dorel Onaca a decis radierea ultimei afaceri pe care o mai avea în portofoliu la Constanţa

05 Apr 2024 801

Doliu în sportul din România. S-a stins din viață o mare sportivă

26 Mar 2024 4685

Fostul senator Dorel Onaca a plecat din PMP și a revenit în Partidul România Mare

24 Mar 2024 4160

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 818

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria Capitalei Principala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

18 Mar 2024 566

Decizie de ultimă oră a cadrelor medicale în cazul fostului președinte al României, Traian Băsescu

02 Feb 2024 1679

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 718

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1471

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2071

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2661

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1324

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2854

Elena Udrea, așteptată azi la Înalta Curte! Termen important în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

15 Dec 2022 1703

Fostul preşedinte Traian Băsescu, solicitare la Curtea de Apel în dosarul în care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi. Ce a cerut fostul șef de stat

21 Oct 2022 1468

Fostul preşedinte Traian Băsescu solicită în instanță revizuirea deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securităţii

18 Aug 2022 1425