Bugetarii din toata tara au inceput greva generala

Bugetarii protestează astăzi faţă de măsurile anticriză anunţate de Guvern. Activitatea din administraţia publică va fi blocată, iar în spitale nu vor fi asigurate decât urgenţele.

Aproape jumătate dintre angajaţii Primăriei Capitalei au intrat în grevă pe termen nelimitat, cei aproximativ 400 de angajaţi protestează, azi, în faţa sediului municipalităţii. Deşi angajaţii protestează, latoate departamentele din cadrul primăriei se lucrează, în fiecare birou fiind cel puţin un angajat care nu se află în grevă.

Zeci de mii de bugetari ieşeni - profesori, funcţionari publici, cadre medicale - au declanşat, azi dimineaţă, grevă generală, nemulţumiţi de măsurile de austeritate pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlamen.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi afirmă că prima probă a bacalaureatului se va desfăşura normal în toate centrele de examen, în condiţiile în care, potrivit liderilor de sindicat, circa 9.000 de profesori, afiliaţi la Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) se află în grevă generală. Profesorii ieşeni au pregătit un miting pentru ziua de mâine în faţa Palatului Culturii, câteva mii de cadre didactice fiind aşteptate la protest.

Şi în toate spitalele ieşene, pe tot parcursul zilei, va fi asigurată doar o treime din activitate, angajaţii urmând să protesteze în curţile unităţilor medicale. Angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă au declanşat o grevă de solidaritate şi poartă banderole albe, iar în jurul orei 10.00 se vor aduna în curtea instituţiei, în timp ce sirenele ambulanţelor vor fi pornite timp de mai multe minute.

În administraţia publică locală, liderii de sindicat declară că doar în municipalitatea ieşeană şi în direcţiile subordonate acesteia activitatea cu publicul va fi întreruptă total, în timp ce angajaţii Consiliul Judeţean Iaşi se vor afla în grevă japoneză.

Peste 2.000 de giurgiuveni - cadre didactice, medici, funcţionari publici şi angajaţi ai Penitenciarului Giurgiu - sunt în grevă generală luni, cei mai mulţi protestatari fiind sindicalişti din învăţământ şi membrii Sindicatului Finanţelor Giurgiu.

Sursa: newsin.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAE Atenționare de călătorie pentru Grecia - grevă generală în sectorul public

20 Sep 2023 1015

MAE Atenționare de călătorie pentru Grecia - grevă generală în sectorul naval

08 Sep 2023 957

Greva generală din Educaţie continuă! Anunțul sindicatelor din învățământ

28 May 2023 1400

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care călătoresc în Italia!

25 May 2023 998

Ministerul Educației, despre greva din 22 mai „Facem toate eforturile ca procesul educațional să continue, iar elevii să fie în siguranță în unitățile de învățământ“

20 May 2023 1085

Grevă generală de avertisment la ARSVOM Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 May 2022 1954

Grevă la Spitalul Județean Constanța! Angajații firmei care asigură hrana pacienților, nemulțumiți de banii care ar urma să fie primiți - „Îmi e greu să mă duc acasă cu câteva milioane”

21 Feb 2022 3096

Se închid școlile în ianuarie? Ce spun reprezentanții federațiilor din învățământ

17 Dec 2021 2122

Sindicaliştii din Educaţie ies în stradă și amenință cu greva generală. Ce nemulțumiri au

16 Dec 2021 1871

Primarul Gabriela Firea susține că greva generală de la metrou anunţată pentru săptămâna viitoare ar putea bloca Bucureştiul

18 Nov 2018 1581

Sindicaliştii constănţeni din Sport şi Tineret au intrat astăzi în grevă generală

08 Aug 2018 2120

Editorial Aş vrea să-i văd pe protestatarii din Sănătate. Care ameninţă cu greva

07 May 2018 2566

Editorial Sănătatea nu renunţă la proteste. Cine are de suferit cel mai mult

05 May 2018 2503

Protest, în această seară, în capitală “Treziți-vă! Salariile scad, inflația crește!”

11 Feb 2018 4630

Interviu online cu Mitică Iosif, preşedinte al SLSIP Constanţa Tema este - De ce ameninţă sindicatele din învăţământ cu greva generală?

08 Feb 2018 4974