Ministerul Educației, despre greva din 22 mai „Facem toate eforturile ca procesul educațional să continue, iar elevii să fie în siguranță în unitățile de învățământ“

Sală de clasă. Foto: facebook/MDLPAMinisterul Educației a transmis printr-un comunicat de presă că ia toate măsurile prevăzute de cadrul legal, ce intră în domeniul său de competență, pentru a evita declanșarea grevei generale începând cu 22 mai 2023.

„În același timp, suntem preocupați si întreprindem demersurile necesare pentru protejarea dreptului la educație al elevilor. 

Am avut o videoconferință cu inspectoratele școlare județene, în cadrul căreia le-am prezentat cadrul general al dialogului social și le-am transmis să monitorizeze constant modul în care se derulează activitatea educațională la nivelul județelor, comunicând permanent cu toți actorii implicați în procesul educațional. În acest demers, contăm și pe responsabilitatea directorilor fiecărei unități de învățământ. 

Unitățile de învățământ trebuie să le comunice permanent părinților informațiile necesare privind derularea activităților didactice, eventualele reorganizări de program sau modificări în capacitatea de supraveghere a elevilor pe durata prezenței în spațiul școlii. Facem toate eforturile ca procesul educațional să continue, iar elevii să fie în siguranță în unitățile de învățământ.

Vom continua să avem un dialog constant și deschis cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar, pentru a găsi cele mai bune soluții în baza Legii dialogului social nr. 367/2022. 

Reamintim că responsabilitatea Ministerului Educației este atât față de angajații din sistem, cât și față de milioanele de elevi și părinți din România“ - au transmis reprezentanții Ministerului Educației.


Reamintim că, sindicatele din Educaţie au anunţat că vor declanşa luni, 22 mai, greva generală.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ „Nu s-a abandonat absolut nimic din ceea ce s-a reglementat şi s-a promis“

04 Sep 2023 830

Sondaj de Opinie 63% dintre respondenți sunt de părere că se putea găsi mai rapid o soluție la revendicările cadrelor didactice

19 Jun 2023 1144

LIVE Principalele declarații făcute de Ligia Deca la finalul ședinței de Guvern (VIDEO)

12 Jun 2023 1187

Greva profesorilor s-a suspendat!

12 Jun 2023 1903

Premierul Nicolae Ciucă anunță o nouă ordonanţă de urgenţă cu măsuri pentru personalul din educaţie (VIDEO)

11 Jun 2023 1184

Oficial! Probele de evaluare a competenţelor de la bacalaureat 2023, echivalate cu mediile din liceu. Când vor avea loc probele scrise de la Bacalaureat și Evaluarea Națională (VIDEO)

11 Jun 2023 1312

Greva din Educație continuă și luni! Ce răspuns au oferit Guvernului sindicaliștii la ultima ofertă primită

11 Jun 2023 1076

O nouă rundă de consultări între Guvern și sindicaliștii din Educație. Ce ofertă le-a fost făcută profesorilor pentru a se renunța la grevă

11 Jun 2023 993

Editorial Anul școlar 2022-2023, marcat de schimbări, de la început până la final. Fără semestre, fără teze și o grevă de amploare

10 Jun 2023 1550

Mii de sindicaliști din educație participă astăzi la un protest de amploare în București (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Jun 2023 1189

Mama unui elev a cerut instanței să declare ilegală greva din învățământ. Ce decizie au dat magistrații

09 Jun 2023 1271

Președintele PSD „Trebuie să ne gândim la copii şi să închidem anul şcolar“

07 Jun 2023 1201

Acord Politic al liderilor Coaliției de guvernare pentru asumarea garanțiilor solicitate de sindicate privind majorările salariale

07 Jun 2023 961

Anunț important al Ministerului Educației! Câte note pot avea elevii pentru a se putea încheia situația școlara

07 Jun 2023 1120

Sindicaliști Greva din educație se poate încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluţie care să fie acceptată

07 Jun 2023 975