Cameron, atacat. Susţinătorii Brexit-ului consideră că acordul încheiat la Bruxelles este doar o banală hârtie!

Principalii susţinători ai campaniei pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană au respins acordul de reformă al premierului David Cameron, calificându-l un document slab care nu ar avea mai multă forţă decât un contract nesemnat.
 
În stilu-i caracteristic, Nigel Farage, liderul partidului anti-UE UKIP (adică Partidul Independenţei Regatului Unit), a arătat că acordul premierului "nu are valoare mai mare decât hârtia pe care este scris".
 

"Ne cer să rămânem într-o uniune ce seamănă acum cu o clădire care a luat foc. Dar există o uşa de ieşire", a adăugat el.

 
Potrivit lui Matthew Elliott, coordonatorul campaniei ”Vote Leave” (Votaţi pentru ieşirea din UE), Cameron "a făcut întotdeauna campanie pentru a rămâne în UE şi a cerut doar modificări minore".
 

"El va declara acum victoria, dar este una fără nicio valoare: instanţele UE încă ne controlează frontierele şi legile, încă trimitem 350 de milioane de lire pe săptămâna UE în loc de a cheltui aceşti bani aici pe priorităţile noastre, iar noi nu am luat înapoi nimic sub control. Crucial, acest acord nu este obligatoriu şi poate fi rupt de politicienii UE şi judecătorii nealesi ai UE, aşa că nu va avea mai multă forţă decât un contract nesemnat", a adăugat Elliott.

 
Două campanii care susţin Brexit-ul sunt finanţate puternic. „Vote Leave” este condusă de lobby-istul Matthew Elliott, iar „Leave.EU” este condusă de magnatul imobiliar Arron Banks.
 
Activiştii pro-Brexit duc o campanie puternică. „Leave.EU” are 60 de operatori de call-center doar în Bristol şi a angajat experţi ai firmei americane de lobby Goddard Gunster, iar în online a adunat deja peste 320.000 de like-uri şi  39.000 de abonaţi la contul de Twitter, mult mai mulţi decât cei ai taberei pro-UE. Mai grav, din ce spune presa britanică, nici măcar guvernul lui Cameron nu dă semne clare că vrea să evite un Brexit.
 
De cealaltă parte, iniţiativa pro-europeană „Britain Stronger in Europe” nu a reuşit să aibă succes, pentru că nu are argumente cu priză la public. Până şi abrevierea sa este luată în râs de unii britanici – BSE însemnând Best Sex Ever.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tenis Novak Djokovic s-a calificat în finala turneului de Mare Şlem de la Wimbledon

08 Jul 2022 13019

Cameron Diaz revine în actorie după o pauză lungă. În ce film va juca actrița

01 Jul 2022 1343

Tenis Novak Djokovic continuă să conducă în clasamentul mondial ATP

25 Apr 2022 2005

Istoria zilei de 01 martie Titanic devenea primul film cu încasări de peste 1 miliard de dolari în întreaga lume (VIDEO)

01 Mar 2022 1993

Cartea zilei Miliardari în bitcoin - Ben Mezrich

06 Nov 2021 1547

Știați că….? O celebră actriță se află la ceas aniversar. A format un cuplu cu cântărețul Justin Timberlake

30 Aug 2021 1389

19 decembrie 1997 A avut loc premiera filmului „Titanic” (video)

19 Dec 2020 3190

Știați că...? Frumoasa actriță Cameron Diaz împlinește astăzi 47 de ani

30 Aug 2019 1301

Perechea Tecău-Rojer, calificată în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Montreal

08 Aug 2019 1632

UPDATE. După un suedez, au adus şi un american Echipa de baschet Athletic Constanţa a anunţat înregimentarea lui Deondre Ray

19 Aug 2018 1816

Actrița Cameron Diaz împlinește 45 de ani

30 Aug 2017 2181

Theresa May va deţine funcţia de prim-ministru al Marii Britanii

11 Jul 2016 2008

Două femei au rămas în cursă pentru a-i succeda lui David Cameron

07 Jul 2016 1724

Cameron i-a dat asigurări lui Iohannis că românii vor putea să muncească în Marea Britanie

29 Jun 2016 2120

Liderii UE se întâlnesc, azi, pentru prima dată fără Marea Britanie

29 Jun 2016 2117