Casele românilor vor fi controlate de Inspectoratul de Stat în Construcţii

Românii care locuiesc în mediul urban vor avea surpriza să se trezească la ușă cu specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcţii care vor face controale asupra tuturor construcţiilor, inclusiv instalaţiilor aferente acestora, indiferent de forma de proprietate, destinaţie, categorie și clasă de importanţă sau sursa de finanţare. Scapă de vizita inspectorilor doar cei care locuiesc în mediul rural și care au  locuinţe unifamiliale cu parter.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice a elaborat un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind controlul de stat al calităţii în construcţii, prin care construcţiile aflate în mediul rural sunt exceptate de la inspecţiile de stat privind controlul calităţii, scrie libertatea.ro.

Controlul se va face atât la lucrările noi, cât și la lucrările de intervenţii în timp, diferenţiat, în toate etapele ciclului de existenţă a construcţiilor. Noile reglementări ar urma să intre în vigoare în termen de 60 de zile de la publicarea Hotărârii Guvernului în Monitorul Oficial al României, cel mai probabil din luna februarie 2017.

Controlul de stat al calităţii în construcţii urmărește, în principal, următoarele: îndeplinirea, de către organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, comisiile tehnice sau operatorii economici, a obligaţiilor prevăzute de lege.

Astfel, controalele vor urmări dacă s-au respectat obligaţiile legale referitoare la:
  •     certificarea performanţei și a conformităţii produselor pentru construcţii;
  •     agrementarea tehnică pentru produse, procedee noi și echipamente de construcţii;
  •     atestarea și autorizarea specialiștilor în domeniul construcţiilor;
  •     acreditarea și autorizarea laboratoarelor de analiză și încercări în construcţii;
  •     implementarea și certificarea sistemelor de management al calităţii în construcţii;
  •     certificarea performanţei energetice și auditarea energetică a clădirilor;
  •     alte obligaţii similare prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
Se va verifica dacă sunt respectate, de către toţi factorii care contribuie sau sunt implicaţi în conceperea, realizarea, exploatarea și post-utilizarea construcţiilor, a prevederilor legale privind: reglementările tehnice în construcţii; certificarea performanţei și conformităţii produselor pentru construcţii; agrementele tehnice pentru produse, procedee și echipamente pentru construcţii; verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor; verificarea calităţii lucrărilor executate, expertizarea tehnică a execuţiei construcţiilor, precum și auditul energetic al clădirilor; conceperea și implementarea sistemului de management al calităţii în construcţii; verificarea calităţii execuţiei lucrărilor pentru care, în condiţiile legii, se emit autorizaţii de construire/desfiinţare, prin diriginţi de șantier autorizaţi, angajaţi ai investitorilor și prin responsabili tehnici cu execuţia autorizaţi, angajaţi ai executanţilor; stabilirea de către proiectant a modului de tratare a defectelor apărute în proiectare și execuţie, la construcţiile la care trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător cerinţelor, precum și urmărirea aplicării pe șantier a soluţiilor adoptate; utilizarea de produse pentru construcţii certificate pentru performanţă și conformitate; funcţionarea laboratoarelor de analize și încercări în construcţii; asigurarea activităţii metrologice în construcţii; recepţia la terminarea lucrărilor, precum și recepţia finală la expirarea perioadei de garanţie; urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor și intervenţiile în timp asupra acestora; post-utilizarea construcţiilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 192

Vești bune pentru pensionari! Vor primi pensiile înainte de Paște. Anunțul Ministerului Muncii

29 Apr 2024 537

Surse Prinţul Paul al României a fost depistat într-un resort din Malta

28 Apr 2024 712

Voluntarii Asociației „Suflete deschise” au ajuns cu daruri la supravieţuitorii din mina de la Altîn Tepe, dar și la micii pacienți din Casa Speranța și spitalele din Constanța (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 568

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a crescut în luna aprilie, comparativ cu luna anterioară

28 Apr 2024 398

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

28 Apr 2024 309

Prețul de vânzare a fost redus Casa Brâncovenească din Constanța, o vilă în stil Neoromânesc, își caută un nou proprietar

27 Apr 2024 3710

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 664

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1193

Verificări la agenții economici din Constanța!

25 Apr 2024 535

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 434

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1192

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 761

Firme Constanța Modificări importante în societățile Casa Niculescu SRL și Casa Niculescu Servicii Funerare SRL

22 Apr 2024 635

Rotamex SRL vrea să desființeze Casa Harghita din Satul de Vacanță. Primăria Constanța i-a respins solicitarea. Iată răspunsul!

21 Apr 2024 683