Catastrofa Malaysia Airlines putea fi evitată !

Conform AFP, guvernul german cunoştea riscurile legate de survolarea Ucrainei de Est înainte de prăbuşirea avionului aparţinând Malaysia Airlines şi nu a informat companiile aeriene germane despre această situaţie.
 
Cei 298 de pasageri şi membri ai echipajului zborului MH17, dintre care două treimi olandezi, şi-au pierdut viaţa pe 17 iulie, când Boeingul companiei Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă în timp ce survola această zonă aflată în război.
 
O depeşă diplomatică emisă de Ministerul german de Externe cu câteva zile înainte de prăbuşire a considerat situaţia "preocupantă", după ce un avion militar a fost lovit în această zonă la peste 6.000 de metri altitudine, potrivit informaţiilor anunţate de posturile de radio şi televiziune WDR şi NDR, cât şi de cotidianul Süddeutsche Zeitung, scrie Agerpres.ro. În ziua prăbuşirii avionului Malaysia Airlines, "trei aparate ale companiei Lufthansa au survolat, de asemenea, zona, dintre care unul cu numai 20 de minute înaintea zborului MH17", detaliază ziarul german în ediţia sa de azi, citat de evz.ro.
 
"În mod normal, companiile aeriene trebuie informate imediat în cazul schimbării situaţiei în materie de securitate. Or, asta s-a întâmplat abia după prăbuşirea zborului MH17", subliniază Süddeutsche Zeitung.
 
Ucraina şi Statele Unite afirmă că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer furnizată de Moscova separatiştilor proruşi. Rusia dezminte şi susţine că forţele ucrainene sunt vinovate.
 
Autorităţile olandeze sunt însărcinate cu ancheta asupra cauzelor accidentului, cu ancheta penală privind responsabilitatea catastrofei şi cu procesul de identificare a victimelor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raportul oficial despre prăbuşirea avionului MH 17 a fost declasificat (document)

12 Feb 2020 2247

Avionul MH370 al companiei Malaysia Airlines a fost prăbușit intenționat?

01 Aug 2016 1934

Un nou fragment de avion, găsit pe Insula Reunion

02 Aug 2015 1427

MH370 Ar putea fi elucidat cel mai recent mister din istoria aviației

30 Jul 2015 1746

Un matematician susţine că avionul MH370 al Malaysia Airlines a plonjat vertical în Oceanul Indian

13 Jun 2015 1001

Un an de la dispariţia avionului Malaysia Airlines MH370. Căutările vor continua

08 Mar 2015 1613

Site-ul companiei Malaysia Airlines, atacat de grupul de hackeri

26 Jan 2015 1823

2014, an devastator pentru aviația din România Tragedii care arată cât de (ne)sigur este transportul aerian

28 Dec 2014 1886

Teoriile "SF" ale anului 2014. Sau nu? Malaysia Airlines

24 Dec 2014 1686

Mama unei victime a tragediei aviatice din iulie, în Ucraina, a depus plângere la CEDO

30 Nov 2014 1418

Emoţii mari pentru pasagerii unui zbor Malaysia Airlines

14 Sep 2014 1187

UPDATE. Zborul MH17 a fost străpuns de numeroase obiecte Un prim raport asupra tragediei aviatice din Ucraina

09 Sep 2014 1663

Se aşteaptă raportul preliminar al tragediei aviatice din Ucraina

02 Sep 2014 1933

Amănunte noi în cazul tragediei aviatice din Ucraina

30 Aug 2014 1796

Prăbușirea MH17 Căutarea trupurilor, finalizată

21 Jul 2014 1552