CCR dezbate, azi, excepţia ridicată de Mircea Băsescu la Codul Penal

Astăzi, Curtea Constituţională discută excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mircea Băsescu, Florin Anghel şi Marian Căpăţână a dispoziţiilor din Codul penal referitoare la definirea infracţiunii de trafic de influenţă. 
 
Avocatul lui Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, susţine în excepţia de neconstituţionalitate că articolul 291, alineatul 1 din Codul Penal privind traficul de influenţă nu este în acord cu Legea fundamentală, argumentând că în cuprinsul acestui articol se regăseşte o formulare ce lasă loc de interpretări. Fragmentul „lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public" a fost contestat la Curtea Constituţională de către avocatul lui Mircea Băsescu pe motiv că nu respectă Constituţia.  
 
Amintim că, la data de 16 iunie, magistraţii Ciprian Coadă şi Damian Mitea, din cadrul Curţii de Apel Constanţa, au decis, ca Mircea Băsescu, condamnat în primă instanţă la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, să îşi ispăşească pedeapsa. Judecătorii au dispus ca şi Marian Căpăţână să îşi execute condamnarea, în acelaşi dosar, de trei ani de detenţie, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi Rechizitoriu - Trimitere în judecată Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MB Consult Company SRL, controlată de Mircea Băsescu, radiată de la Registrul Comerţului. Procedura insolvenţei, închisă!

22 Sep 2021 1992

Accident rutier la intrare în Eforie Nord. Fratele lui Traian Băsescu, implicat (galerie foto+video)

07 Jun 2019 8589

Nepotul lui Traian Băsescu, Dragoș Băsescu a fost condamnat definitiv la închisoare. Pedeapsa este cu executare (rechizitoriu)

05 Feb 2018 3932

Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel. Ce a decis ieri Curtea Supremă

16 Dec 2017 3701

Traficul dintre Constanța și Lazu este blocat din cauza unui accident. Cine a fost surprins în coloana de mașini (galerie foto+video)

21 Nov 2017 11028

DNA a obţinut redeschiderea dosarului în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat. Ieri, al doilea termen la Curtea Supremă

20 Oct 2017 2579

Credeaţi că s-a terminat? Dosarul în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel, redeschis la cererea DNA

06 Oct 2017 4829

Revedere emoționantă în curtea lui Mircea Băsescu. Cu cine s-a sărutat şi strâns îndelung în brațe (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4936

UPDATE. Mircea Băsescu a fost eliberat din Penitenciarul Poarta Albă (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4252

UPDATE. Mircea Băsescu va fi eliberat din arest. Decizia instanţei este definitivă

11 Sep 2017 3065

Tribunalul Constanţa a amânat decizia privind cazul lui Mircea Băsescu

04 Sep 2017 2669

Zi importantă pentru familia Băsescu! Decizia Tribunalului Constanţa va fi definitivă

04 Sep 2017 2499

Ultima zi de puşcărie pentru Mircea Băsescu? Totul se decide mâine, la Tribunalul Constanţa

03 Sep 2017 3066

Mircea Băsescu, la Tribunalul Constanţa. Iată când ar putea fi eliberat

11 Aug 2017 2412

Condamnat alături de Mircea Băsescu Marian Căpăţână, fost preşedinte în PDL, eliberat condiţionat

08 Aug 2017 7316