Cel puțin 34 de migranți, printre care 15 copii, s-au înecat în largul insulei Farmakonisi

Cel puțin 34 de persoane, printre care patru bebeluși și 11 copii, s-au înecat, azi dimineață, în largul insulei grecești Farmakonisi, situată la 15 kilometri de coastele turcești, după naufragiul ambarcațiunii care transporta peste 100 de migranți, potrivit unui nou bilanț, citat de France Presse.
 
Patru bebeluși și 11 copii - șase băieți și cinci fete - figurează printre cele 34 de victime de pe ambarcațiunea care transporta 112 migranți, scrie agenția APA, citată de Agerpres.
 
Garda de coastă a salvat 68 de migranți, alți 29 înotând până pe insula Farmakonisi.
 
Pe de altă parte, operațiunea de căutare a cinci persoane (între care patru copii) dispărute sâmbătă în apropiere de insula Samos, din estul Mării Egee, nu a dat niciun rezultat până în prezent.
 
De la începutul anului, circa 430.000 de migranți au traversat Marea Mediterană către Europa, în speranța unei vieți mai bune. Dintre aceștia, 310.000 au intrat în Grecia, conform Organizației Internaționale pentru Migrație.
 
Peste 2.700 de migranți au murit în acest an în timpul tentativei lor de trecere a Mediteranei, de multe ori în ambarcațiuni improvizate sau supraîncărcate.



sursa foto: romaniatv.net

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cancelarul federal german Scholz denunţă ferm planurile extremiştilor de dreapta de repatriere a imigranţilor

11 Jan 2024 792

Inspectoratul General pentru Imigrări Cetățeni străini depistați la lucru, fără forme legale

27 Sep 2023 955

Infracțiunile străinilor în România din prima parte a anului 2023! Datele furnizate de autoritățile de imigrări

26 Jul 2023 747

Sute de străini au fost escortați din România în prima jumătate a anului! De unde vin cei mai mulți străini?

25 Jul 2023 632

Inspectoratul General pentru Imigrări anunță Gradul de ocupare al centrelor de cazare pentru imigranți este în scădere

19 Jul 2023 759

Sute de străini din Asia comit infracțiuni în România! Amenzi de peste 200.000 de lei aplicate în ultimele 24 de ore

19 Jul 2023 1041

Poliția de Frontieră Peste 4,5 milioane de ucraineni au imigrat în România de când a început războiul!

05 Jul 2023 833

Peste 80 de persoane descoperie pe o ambarcaţiune suspectă de migraţie ilegală

19 Aug 2022 1059

Care au fost cele mai tranzitate frontiere ale României în ultimele 24 de ore

13 Feb 2022 1276

Transfugi irakieni și turci prinși la Negru Vodă când încercau să treacă ilegal frontiera

02 Dec 2020 1620

Mai mulţi cetățeni marocani și libieni, ascunşi pe saşiul unor autovehicule, depistaţi de Poliţia de Frontieră

22 Nov 2020 1939

Cetățeni marocani, prinși de polițiștii de frontieră constănțeni după ce au intrat ilegal în țară

19 Nov 2020 1819

Mai mulți imigranți turci, îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României

19 Nov 2020 1708

Nădlac 25 de cetăţeni străini, depistaţi ascunşi într-un automarfar

19 Sep 2020 2231

Mai mulţi migranţi ascunşi într-o autoutilitară au fost descoperiţi de Poliţia de Frontieră de la Nădlac (galerie foto)

26 Oct 2019 2275