Sute de străini din Asia comit infracțiuni în România! Amenzi de peste 200.000 de lei aplicate în ultimele 24 de ore

Foto cu rol ilustrativ.
  • Sute de indieni, sri lankezi, nepalezi și străini de alte naționalități asiatice au fost depistați în situații ilegale.
 
Conform unui comunicat de presă pus la dispoziție de Inspectoratul General pentru Imigrări, peste 200 de străini au fost reținuți pentru infracțiunile comise.
 
Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, rămân în continuare acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
 
Peste 200 de străini au fost depistați în situații ilegale.
 
Polițiștii de imigrări rămân în continuare la datorie și acționează la nivel național, pentru siguranța cetățenilor în Sezonul Estival 2023.
 
De asemenea, în această perioadă vor fi intensificate acțiunile și controalele în locurile și mediile frecventate de străini, precum și în incinta operatorilor economici, atunci când sunt date sau indicii cu privire la existența că în acele locuri sau medii există străini care nu respectă prevederile legale privind regimul străinilor în România.
 
În acest context, în perioada 1 – 18 iulie, polițiștii de imigrări au depistat în situații ilegale 216 străini, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 535 de sancțiuni contravenționale.
 
Valoarea sancțiunilor aplicate este de 203.400 lei.
 
Dintre străinii depistați în astfel de situații, 43 sunt din Bangladesh, 29 din Nepal, 22 sunt din Sri Lanka, iar diferența din alte state.

 
În perioada analizată au fost emise 181 de decizii de returnare, fiind îndepărtați sub escortă 77 de străini. Alți 71 au fost luați în custodie publică.
 

Polițiștii de imigrări rămân în continuare la datorie și acționează atât cu forțe proprii cât și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru că ne dorim ca această perioadă să se desfășoare în condiții de siguranță, a mai precizat sursa citată.
 
Exemplu:
 
Doi străini depistați în ședere ilegală la Sibiu
 
La data de 3 iulie, în urma unei acțiuni cu forțe proprii, colegii noștri au identificat doi bărbați de 30, respectiv 33 de ani, din India, care se aflau în situații ilegale.
 
Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în țara noastră, în scop de angajare în muncă, însă la momentul depistării se aflau în ședere ilegală.
 
Ca urmare a celor constatate, pe numele persoanelor în cauză au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Citește și:

Ministerul Afacerilor Interne: Niciun ucrainean nu a mai cerut azil în România în ultima săptămână!


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Persoane verificate de polițiștii de imigrări din Constanța!

15 Apr 2024 338

IGI Peste 900 de cereri soluționate de polițiștii de imigrări în weekend

15 Jan 2024 631

MAI Se circulă în condiții de iarnă în zone montane din mai multe județe ale țării

24 Dec 2023 739

IGI Trei societăți comerciale sancționate de polițiștii de imigrări din București

04 Oct 2023 604

Bărbat din Sri Lanka depistat cu ședere ilegală în Dâmbovița. Anunțul IGI

11 Sep 2023 783

Trei bărbați din Bangladesh, Egipt și Sudanul de Sus, bănuiți de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Ce spun polițiștii

07 Sep 2023 744

Bilanț Poliția de Imigrări Câți ucraineni au solicitat azil în România de la izbucnirea conflictului din Ucraina

05 Sep 2023 1449

Amenzi de sute de mii de lei aplicate de polițiștii de imigrări în ultima lună a verii

30 Aug 2023 721

Polițiștii de la Imigrări, despre drepturile și obligațiile străinilor în România

17 Aug 2023 772

Patru bărbați din India, depistați la Dâmbovița cu viza de ședere expirată. Autorii, izgoniți de pe teritoriul UE

11 Aug 2023 692

Imigrări Sute de străini, fraude împotriva României. Cei mai mulți, din Sri Lanka

07 Aug 2023 783

Unui bărbat din Irak i-a fost interzisă intrarea pe teritoriile statelor UE timp de 5 ani

03 Aug 2023 803

Polițiștii de imigrări au depistat mai mulți străini care munceau ilegal în Constanța

02 Aug 2023 796

Cinci străini au trecut fraudulos frontiera de la Otopeni! Cum au reacționat forțele de ordine

27 Jul 2023 992

Trei străini din Constanța, escortați de polițiști! Din ce țări au venit aceștia

27 Jul 2023 838