Patru bărbați din India, depistați la Dâmbovița cu viza de ședere expirată. Autorii, izgoniți de pe teritoriul UE

Foto cu rol ilustrativ.
 
  • Patru bărbați din India nu au părăsit România la expirarea perioadei legale de ședere și au fost obligați să o facă, iar, ulterior, li s-a interzis intrarea pe teritoriul statelor UE timp de un an de zile.
 
Potrivit unei informări din partea Inspectoratului General pentru Imigrări, polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma acțiunilor întreprinse în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, au depistat ieri patru bărbați din India care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Aceștia au fost obligați să părăsească țara noastră, asupra lor fiind dispusă și măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de un an, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Astfel, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Dâmboviţa au desfăşurat la data de 10 august 2023 o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.
 
Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii au depistat pe raza de competență, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 37 de ani, din India, care nu mai îndeplineau condiţiile şederii pe teritoriul României.
 
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că aceștia au intrat legal în România, în baza unor vize de lungă ședere în scop de muncă, însă la expirarea dreptului de şedere nu au părăsit țara noastră.
 
Urmare a celor constatate poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească ţara în termen de 15 zile.
 

„Totodată, asupra lor a fost dispusă și măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de un an, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“, adaugă sursa.

 

Citește și:

Polițiștii de imigrări din Botoșani continuă acțiunile privind combaterea șederii ilegale

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEÎntrevederea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu ministrul afacerilor externe al Republicii India, Dr. Subrahmanyam Jaishankar

23 Feb 2024 522

MAE Participarea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la Forumul Raisina Dialogue

23 Feb 2024 1049

Istoria Dobrogei - Bibliografie Arian (sec. II) - „Descrierea călătoriei în jurul Pontului Euxin”, „India”

13 Jan 2024 2569

Guvernul indian a supravegheat jurnaliști cu ajutorul softului de spionaj Pegasus

28 Dec 2023 719

Avionul blocat în Franţa sub suspiciunea de trafic de persoane urmează să decoleze din nou!

25 Dec 2023 908

Bursa din India a depăşit-o pe cea din Hong Kong, devenind a şaptea din lume

14 Dec 2023 815

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, participă la o reuniune online a G20

22 Nov 2023 701

Cel puţin zece morţi şi 25 de răniţi în urma coliziunii a două trenuri de pasageri (VIDEO)

29 Oct 2023 1348

Zborul de test al misiunii spațiale Gaganyann, efectuată cu succes, în India. Următorul pas, cu echipaj uman

21 Oct 2023 665

IGI Peste 3.400 de permise de ședere au fost emise de polițiștii de imigrări din Cluj în cele 9 luni ale acestui an

13 Oct 2023 766

Calendar ortodox Ce sărbătorim astăzi?

06 Oct 2023 1149

IGI Străini depistați ilegal în România. Unul era din India, celălalt din Kenya

27 Sep 2023 719

Inspectoratul General pentru Imigrări Cetățeni străini depistați la lucru, fără forme legale

27 Sep 2023 954

IGI O persoană a fost luată în custodie publică de polițiștii de imigrări din București

19 Sep 2023 890

O persoană a fost luată în custodie publică și o decizie de returnare a fost emisă de polițiștii de imigrări din București

19 Sep 2023 647