Cetăţean irakian trimis în judecată pentru favorizarea unor terorişti din organizaţia Al Qaeda

Comunicat DIICOT

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpatului AL DULAIMI ALI ASAE MOHAMAD, cetăţean irakian, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 33 alin. 1 lit. c din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

În sarcina inculpatului AL DULAIMI A. A. MOHAMAD se reţine că, sub identitatea sa reală sau folosind identităţi fictive şi prin intermediul a patru societăţi comerciale, special constituite în acest scop, a înlesnit intrarea/ieşirea în/din România şi prelungirea dreptului de şedere în ţară a unui număr de cinci cetăţeni irakieni, având cunoştinţă de împrejurarea că aceştia au sprijinit/săvârşit acte teroriste în favoarea organizaţiei teroriste AL QAEDA în Irak.

În mod concret, prin activitatea infracţională derulată, inculpatul a sprijinit intrarea pe teritoriul statului roman a cetăţenilor irakieni OMAR FARID AHMED, FALAH M. SALEM, AQEEL MOHAMMED DHUYAB, OMAR KH. ASSEY şi MUNTASIER KH. AASSI, persoane cercetate sau urmărite penal pentru săvârşirea de acte de terorism în numele organizaţiei AL QAEDA în Irak.

La acest moment, cetăţenii irakieni nu se mai află pe teritoriul României.

Facem precizarea că anterior, inculpatul a fost trimis în judecată de către procurorii D.I.I.C.O.T. pentru săvâşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, constând în aceea că, împreună cu alte persoane, a facilitat intrarea, şederea sau tranzitarea României, a unui număr de peste 250 cetăţeni irakieni, fiind condamnat în primă instanţă la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare.

Inculpatul Al Dulaimi A. A. Mohamad se află în mod ilegal pe teritoriul statului român, deşi prin dispoziţia organelor legale a fost declarat indezirabil în România.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au colaborat în această cauză cu autorităţile judiciare din Irak, Bulgaria, Ungaria şi Suedia.

Cauza a fost instrumentată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DCCO -Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor.

Suportul informativ a fost asigurat de către SRI.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța A doua zi de desfășurare a festivalului SUNWAVES a fost una fără evenimente negative pentru cei peste 2.000 de participanți

03 May 2024 466

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 524

Certificatul de extinderere a unei construcții, emis de Primăria Năvodari, anulat Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat în procesul dintre CN APM SA, GSP Logistic SRL și Primăria Năvodari

01 May 2024 561

Jandarmii Grupării Mobile Tomis Constanța, la datorie în perioada minivacanței de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale (GALERIE FOTO)

01 May 2024 375

România intră în zona producătorilor de armament de calibru!

30 Apr 2024 534

Grup Petrol Marin, aduc la cunoştinţă că la data de 10.05 ora 08, vor începe lucrările de construcţii autorizate pentru str. BD. Mamaia Nord nr. 145

29 Apr 2024 332

Firme Constanta Acţionarii Dobrogea Grup SA, convocați în adunare generală ordinară. Pe ordinea de zi, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2024

28 Apr 2024 464

Constanța Prima zi a festivalului Hustle 2024 din Costinești. Iată ce au constatat jandarmii

27 Apr 2024 619

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 698

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare a 10.000.000 acțiuni

25 Apr 2024 612

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 616

Noi informații legate de scandalul din Eforie Nord, județul Constanța (VIDEO)

22 Apr 2024 1256

Fotoreportaj De la fostul Peco Mol la spațiu verde pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanța. Stadiul lucrărilor (FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 2945

Licitații Constanța Arlechin Total Distribution SRL, contract de 56.000 de euro cu Primăria Comana pentru furnizarea de echipamente digitale către școli (DOCUMENT)

20 Apr 2024 449

Colonelul Dima, fostul comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, pierde procesul pentru anularea ordinului de trecere în rezervă (MINUTA)

19 Apr 2024 570