29 Aug, 2014 13:44
1306
Nicoleta BACIU
Doi japonezi suspectați că au fost infectați cu virusul Ebola au aterizat în această dimineață pe Aeroportul Internațional Chișinău, anunță Poliția de Frontieră.
În urma unui control de rigoare, inclusiv scanarea cu ajutorul sistemului automatizat de detectare a temperaturii febrile, au fost identificați doi pasageri, cetățeni ai Japoniei, care aveau febră.
Aceștia au recunoscut că nu se simt bine. Ei veneau din Japonia, tranzit prin Istanbul, însă ceva mai devreme au fost în deplasare de serviciu în Africa de Sud.
Suplimentar, ei au comunicat că şi la întoarcerea lor din Africa de Sud în Japonia, la fel, se simţeau rău și au apelat la ajutorul medicilor prin efectuarea unor analize la suspecţia virusului Ebola.
Poliţia de Frontieră din Aeroportul Internaţional Chişinău a izolat aceste persoane şi a sesizat punctul medical şi serviciul epidemiologic pentru a întreprinde măsurile de rigoare.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: