Circulaţia pe podul Agigea şi pe Autostrada Soarelui, restricţionată de Rusalii

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA anunţă participanţii la trafic că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1777 /2004, cu modificările şi completările ulterioare , circulaţia vehiculelor pe Autostrada Soarelui şi pe DN39 va fi restricţionată. Astfel, pe DN 39 circulaţia autovehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane precum şi a celor cu masă totală autorizată mai mare de 7,5 tone, este interzisă în zilele de sâmbătă, duminică şi luni. Astfel, pe relaţia Agigea  (int. DN 39 cu DN39A) - Mangalia (intrare municipiu) circulaţia pe ambele sensuri va fi resticţionată după următorul program:
- sâmbătă, în intervalul 16.00 – 22.00;
- duminică, între orele 06.00-22-00;
- luni, în intervalul 06.00-22.00.
Pe relaţia Bucureşti (int. A2 cu CB) – Fundulea - Lehliu - Feteşti - Murfatlar (int. A2 cu DN3) circulaţia autovehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, dar şi a autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, va fi resticţionată pe ambele sensuri astfel:
- sâmbătă, în intervalul 16.00 – 22.00;
- duminică, între orele 06.00-22-00;
- luni, în intervalul 06.00-22.00.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție șoferi! Circulația este restricționată pe Autostrada A2 București - Constanța

04 Apr 2024 525

Infotrafic Circulație restricționată, din cauza unui accident rutier, pe DN 67. Trei victime implicate

10 Jan 2024 738

Centrul Infotrafic Circulație restricționată, pe drumurile naționale, din cauza condițiile meteo severe

08 Jan 2024 797

CNAIR Situația drumurilor naționale, cu circulație restricționată

08 Jan 2024 816

Știri Constanța Atenție, șoferi! Circulație rutieră restricționată în intersecția Trocadero

07 Oct 2023 1153

IGPR-Infotrafic Județul Timiș- Circulație restricționată pe Autostrada A1 Deva - Nădlac

20 Jul 2021 967

IGPR - Infotrafic - Circulație restricționată pe autostrăzile A1 Sibiu-Deva și A2 București-Constanța, din cauza unor lucrări

15 Jun 2021 761

IPJ Vaslui Circulație restricționată pe DN24 A

01 Jun 2021 1056

Constanța Circulație restricționată pe strada Ion Rațiu, începând din această seară

31 May 2021 1569

Trafic restricționat pe autostrada A2 Constanța- București din cauza unor lucrări de asfaltare

03 Feb 2021 1764

Constanța Restricții de trafic pe strada Industrială, la intersecția cu bulevardul Aurel Vlaicu

20 Nov 2020 2021

Restricții de circulație pe Autostrada A2 București – Constanța

15 Sep 2020 1685

Constanța Circulația autovehiculelor, restricționată alternativ, pe câte un sens de mers. În ce zonă și în ce interval orar

19 Aug 2020 1478

Amenzi de peste 17 milioane de lei pentru cei care nu au respectat prevederile privind restricționarea circulației

12 Apr 2020 1914

Constanța Trafic îngreunat pe strada Mircea cel Bătrân, în urma unei avarii

02 Mar 2020 1667