Comunicat SPIT Inspectorii fiscali verifică dacă angajatorii le reţin din salarii datornicilor către bugetul local

Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa desfăşoară o amplă campanie de verificare a modului în care angajatorii reţin şi virează către bugetul local o treime din salariul net lunar realizat de către angajaţii acestora persoane fizice, care figurează cu debite la bugetul local.
După comunicarea adresei de înfiinţare a popririi către angajator, acestuia îi revine obligaţia de a reţine şi vira sume de bani în conturile indicate, începând cu primul salariu acordat debitorului şi până la achitarea integrală a creanţelor.
Aceste măsuri de executare silită au fost aplicate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi vizează contribuabilii care nu au achitat până la termenul scadent impozitele, taxele şi celelalte venituri datorate bugetului local.
Precizăm că nerespectarea obligaţiilor legale ce revin angajatorilor, atrage răspunderea solidară a acestora pentru debitele angajaţilor. De asemenea, fapta constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1000 şi 5000 lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier între Comana și Amzacea, județul Constanța

15 May 2024 727

Biserica Sfântul Haralambie din Constanța va fi reconstruită pe locul fostului sediu SPIT de pe strada Badea Cârțan! (DOCUMENT)

10 May 2024 1555

Licitații publice SPIT Constanța cumpără servicii de mentenanță pentru echipamentele informatice!

01 May 2024 418

Program de lucru cu publicul în perioada 1 mai – 6 mai 2024 - SPIT Constanța

01 May 2024 458

Taxa de dezvoltare și promovare a turismului

26 Apr 2024 436

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 611

Licitații directe Firmă de casă a SPIT Constanța a câștigat un contract de mentenanță program contabilitate și de la municipalitate

20 Apr 2024 621

Primăria Constanța Prezentarea la ghișeele SPIT, doar pe bază de programare!

05 Apr 2024 575

Constanța Astăzi este ultima zi în care contribuabilii pot beneficia de bonificațiela plata sumelor datorate bugetului local

01 Apr 2024 443

Schema de ajutor minimis - termen de depunere al cererilor, 1 aprilie 2024, inclusiv

26 Mar 2024 600

SPIT Constanța cere insolvența Balcan Logistic SA! Firma, parte responsabilă civilmente într-un dosar DIICOT cu un presupus prejudiciu de 180 de milioane de euro

20 Mar 2024 972

Licitații publice SPIT Constanța a atribuit contracte de aproape un 500.000 lei fără TVA pentru mentenanță la aplicațiile de taxe și impozite! (DOCUMENTE)

11 Mar 2024 638

De la cine a cumpărat SPIT Constanța servicii de mentenanță la modulele sistemului informatic? (DOCUMENTE)

08 Mar 2024 543

Licitații Constanța SPIT a încheiat un contract subsecvent pentru servicii de mentenanță la module ale sistemului informatic (DOCUMENT)

06 Mar 2024 653

SPIT Constanța a atribuit noi contracte către Pink Post Solutions și TDL Soft Solutions (DOCUMENTE)

05 Mar 2024 616