Datoriile Guvernului făcute prin Consiliul Local Constanţa, CET şi RADET vor fi stinse prin compensare



Consiliul Local al Municipiului (CLM) Constanţa s-a întrunit astăzi în şedinţă de îndată, pentru discutarea proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetului oraşului pe anul 2014. Proiectul face referire la o măsură de compensare pentru datoria istorică a RADET Constanţa.

Viceprimarul Decebal Făgădău a anunţat astăzi că Guvernul Ponta va ajuta Primăria Constanţa să compenseze istoricele datorii în ceea ce priveşte plata subvenţiei la energie termică.

„Faptul că guvernul nu a remis banii către Primărie, noi nu am dat la RADET, iar RADET-ul nu a dat la CET şi aşa s-au acumulat datorii. Astăzi am reparat o mică parte din datorie. Chiar şi cu banii ăştia daţi la RADET tot nu putem prelua CET-ul, pentru că nu este curat. Eu am spus să îl preia ei aşa cu datorii, că eu nu îl preiau (n.r. - CET-ul) cu 40 de milioane datorie“, a precizat edilul-şef al Constanţei, Radu Mazăre la finalul şedinţei de consiliu local.

„Guvernul nu are mecanisme prin care să se scutească de dobânzi şi penalităţi pe care el le-a generat, astfel încât pe data de 29 august, pentru a doua oară, a mai încercat acum 2 ani împreună cu doamna Frigioiu şi domnul prefect Bogdan Huţucă, cel care înţelegea perfect acest mecanism de finanţare şi care ne-a sprijinit la momentul respectiv să facem această compensare, dar nu s-a putut. Vreau să vă spun că aceste 18,5 milioane de lei, adică vreo 5 milioane de euro au generat dobânzi şi penalităţi pe care nu le putem şterge.", a explicat viceprimarul Constanţei.

Mâine vor fi viraţi banii!


Reprezentanţii Consiliului Local Municipal Constanţa au explicat astăzi cum vor fi stinse datoriile. "Aceste sume de fapt sunt nişte datorii pe care Primăria le are înregistrate din cauza nevirării de subvenţii de la bugetul de stat din anii anteriori. Banii se vor plăti mâine către RADET vor merge mai departe către ELCEN şi ELCEN-ul către bugetul de stat", a precizat Marcela Frigioiu, şefa Direcţiei Financiare din cadrul Primăriei Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IalomițaStația de pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, la un accident rutier

29 Apr 2024 223

Ministerul Afacerilor Interne Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii

26 Apr 2024 350

Tulcea De Sărbătoarea Floriilor, jandarmii vor fi la datorie pentru siguranța cetățenilor

26 Apr 2024 381

ISU IalomițaDetașamentul de pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Cotorca,

15 Apr 2024 472

ISU GiurgiuDouă incendii de vegetație uscată, în ultimele ore

11 Apr 2024 253

ISU HarghitaArderi necontrolate de vegetație uscată, în localitățile Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Gălăuțaș și Racu

25 Mar 2024 323

ISU GiurgiuȘapte incendii de vegetație uscată, în ultimele ore

25 Mar 2024 301

ISU GiurgiuȘapte incendii de vegetație uscată, în ultimele ore

25 Mar 2024 323

ISU GiurgiuTrei incendii, în ultimele ore

18 Mar 2024 399

ISU GiurgiuPatru incendii de vegetație uscată, în ultimele ore

11 Mar 2024 335

ISU GiurgiuPatru incendii de vegetație uscată, în ultimele ore

06 Mar 2024 301

IGSUBilanțul misiunilor gestionate de pompierii harghiteni, în weekend

04 Mar 2024 281

ISU Giurgiu Incendii de vegetație uscată, stuf și mărăciniș, în ultimele ore

16 Feb 2024 421

IGSUPompierii militari, la datorie pentru salvare de vieți și bunuri!

13 Feb 2024 375

ISU IalomițaDintre cele mai relevante misiuni

12 Feb 2024 355