Deocamdată, se circulă, fără dificultate, pe A2 București – Constanța

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naționale cu circulația oprită din cauza vreunui eveniment rutier, nici probleme majore privind fluența traficului pe arterele principale. Se circulă în condiții normale, fără dificultate, și pe Autostrada A2 București – Constanța, și pe DN1 București – Brașov.

Este posibil, însă, ca în a doua părții a zilei, pe sensul către Capitală al acestor artere rutiere să apară probleme de fluență. Din acest motiv, reamintim conducătorilor auto că prin stația de taxare de la Fetești (de la km 144 al autostrăzii Soarelui) se poate trece liber, cu obligativitatea ca plata peajului să se facă înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor de pe autostradă sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577.

De asemenea, în cazul în care pe tronsonul Brașov – Ploiești al DN1 se vor forma coloane de autovehicule pe sensul de coborâre, în zona stațiunilor montane, precizăm că se poate utiliza traseul alternativ DN1A Brașov – Săcele – Cheia – Vălenii de Munte – Ploiești.

Pentru a preveni producerea accidentelor rutiere pe drumurile publice, recomandăm conducătorilor auto să circule prudent, să respecte regimul legal de viteză şi să păstreze distanţa de siguranţă în mers. De asemenea, reamintim că manevra de depăşire este interzisă pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în aşteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul opus de circulaţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier pe Autostrada A2 București-Constanța în apropiere de Medgidia (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 1494

Constanța Protest spontan la Oficiul Registrului Comerțului, activitatea cu publicul, suspendată pentru 2 ore!

29 Apr 2024 439

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 670

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 425

Originar din Botoșani și devenit constănțean prin „adopție” Actorul Virgil Andriescu, la ceas aniversar!

25 Apr 2024 553

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 609

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1127

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară a rămas în pronunțare în cazul judecătoarei Popoviciu, de la Mangalia

24 Apr 2024 512

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 586

Constanța Ambasadorul Japoniei în România, în vizită la RAJA (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 518

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1910

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1408

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 487

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 744

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 465