Deputatul constănţean Florin Gheorghe îi cere ministrului Sănătăţii soluţii pentru medicii de la SOTRM rămaşi fără loc de muncă

„Spitalul de Ortopedie din localitatea Eforie Sud a reprezentat, în ultimii ani, o veşnică problemă pentru autoritățile constănțene. Interesele imobiliare din zonă, lipsa de finanțare din sectorul sanitar, dar și dezinteresul autorităților locale sau centrale au adus această unitate medicală în pragul colapsului”, explică deputatul PDL Florin Gheorghe, într-un comunicat de presă.
Parlamentarul constănţean aminteşte că Spitalul de Ortopedie a fost preluat în cursul verii ca secţie a Spitalului Judeţean Constanţa, cu scopul declarat al eficientizării şi menţinerii activităţii.
Deputatul crede că însă că „eficientizarea propusă a fost doar una de fațadă”. „După cum bine cunoaşteţi, spitalul are o tradiţie de peste 100 de ani în tratarea afecţiunilor ortopedice şi numărul de pacienţi trataţi, chiar şi în ultimele luni, este unul dintre cele mai ridicate. Cu toate acestea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa a decis închiderea acestui spital şi concedierea medicilor”, a declarat deputatul PDL.
În această ordide de idei, parlamentarul a decis să îi adreseze un set de întrebări Ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, referitoare la Spitalul de Ortopedie din Eforie Sud. „Având în vedere faptul că Spitalul de Ortopedie din localitatea Eforie Sud deţine un patrimoniu imobiliar excepţional (terenuri, clădiri, plajă), vă rog să îmi comunicaţi, domnule Ministru, următoarele: sunteţi informat despre motivele reale ale închiderii Spitalului de Ortopedie din localitatea Eforie Sud? Personal, dar şi în calitate de Ministru al Sănătăţii, sunteţi de acord cu decizia managerului S.J.U. Constanţa prin care s-a dispus închiderea Spitalului de Ortopedie Eforie Sud? Totodată, având în vedere specificul staţiunii turistice Eforie Sud şi specificul turiştilor care vizitează această staţiune, cum veţi compensa absenţa serviciilor de tratament ortopedic din această staţiune?” l-a întrebat Florin Gheorghe pe ministrul Sănătății.
De asemenea, deputatul constănțean l-a mai întrebat pe Eugen Nicolăescu dacă poate garanta faptul că închiderea Spitalului de Ortopedie Eforie Sud nu a fost determinată de miza imobiliară uriaşă şi că patrimoniul acestuia nu va lua o cu totul altă destinaţie și, totodată a cerut să găsească o soluţie pentru medicii care şi-au pierdut locul de muncă, în contextul în care România pierde zilnic zeci de medici.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista candidaților din partea Partidului Ecologist pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 503

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, din Constanța, cumpără energie electrică de la Termo Ploiesti SRL, controlată de Consiliul Local Ploiești

30 Apr 2024 395

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1288

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 aprilie 2024

10 Apr 2024 733

Judo CSM Constanța, șase medalii la Cupa CS Vâlcea 1924

04 Apr 2024 657

Cumpărări directe Constanța O firmă din județul Satu Mare va dota cu mobilier școala și grădinița din comuna Topraisar (DOCUMENT)

04 Apr 2024 478

Cine vrea să lucreze la DNA! Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile

31 Mar 2024 686

UPDATE. Farul Constanța Comunicat al lui Gheorghe Hagi, după ce s-a vorbit despre un interes pentru el al unui club din străinătate

29 Mar 2024 1730

Autoritatea Navală Română cumpără echipamente IT în valoare de peste o jumătate de milion de euro! Iată de la cine (DOCUMENT)

25 Mar 2024 854

„Ziua fatidică de 2 martie 2022 are încă ecouri în inima oricărui militar“ - Se împlinesc doi ani de la prăbușirea unui avion și a unui elicopter în județul Constanța

02 Mar 2024 1011

Insolvențe Constanța Pescăria Populară SRL, din Năvodari, ar putea fi radiată de la Registrul Comerțului!

12 Feb 2024 850

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1644

Tribunalul Constanța menține sub control judiciar mai mulți militari!

06 Jan 2024 947

Firme Constanța Schimbări în GP Consulting. Societatea are un nou asociat unic și administrator

28 Nov 2023 834

Primăria Constanța, autorizație de desființare pentru Oil Terminal SA

27 Nov 2023 1430