Descinderi la Mangalia Punctul de vedere oficial al IPJ Constanţa

Două persoane au fost conduse de ofiţerii Serviciului Investigaţii Criminale pentru audieri la Parchetul Tribunalului Constanţa. La data de 8 martie, ofiţerii Serviciului Investigaţii Criminale cu sprijinul unei echipe tactice de luptători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au efectuat două percheziţii domiciliare în municipiul Mangalia. Acţiunea a vizat identificarea de fotocopii sau ale unor documente şi înscrisuri provenite dintr-un dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia, existând suspiciuni că acestea au fost efectuate fără respectarea prevederilor legale, cu sprijinul unei angajate a instituţiei menţionate, de către o persoană ce nu avea nicio calitate în cauza respectivă. Pe parcursul percheziţiilor, poliţiştii au ridicat mai multe medii de stocare a informaţiilor (carduri de memorie, aparate foto, camere de filmat, telefoane mobile, documente şi înscrisuri oficiale), iar două (două) persoane au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru audieri. Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare şi dare de mită şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri sau complicitate la această infracţiune.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În prima zi de Paști Șofer de ambulanță, prins beat la volan în Constanța - Ce alcoolemie avea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2024 1354

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1381

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 920

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1658

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 882

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 926

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 948

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2571

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1048

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3758

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 889

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1730

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 767

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2375

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2711