Din 2015, cardurile de sănătate devin obligatorii. Cum le activăm şi când le folosim

Cardurile de sănătate au ajuns la asiguraţi în proporţie de aproximativ 90%. Dintre acestea, peste 100.000 au fost deja activate. La începutul anului viitor, cardurile de sănătate vor deveni obligatorii, cel mai probabil de la 1 februarie, conform declaraţiilor preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, informează România TV.

Pentru folosirea acestui card, activarea se va face la orice furnizor de servicii medicale, cabinet de medicină primară, spital, ambulatoriu, laborator la care asiguratul va trebui să apeleze prima dată după primirea cardului. Nu este necesar ca asiguratul să meargă special la medic pentru activarea cardului. Operaţiunea de activare durează maxim 30 de secunde şi constă în înlocuirea PIN-ului de transport al cardului (000) cu un PIN din patru cifre ales de asigurat , pe care acesta nu trebuie să îl divulge. Odată activat, cardul de sănătate va fi prezentat ori de câte ori asiguratul apelează la furnizorii aflaţi în contract cu casa de asigurări de sănătate pentru servicii medicale sau farmaceutice.

De menţionat că pentru serviciile medicale de urgenţă nu este necesară utilizarea cardului de sănătate. Aceste servicii fac parte din pachetul minim de servicii medicale, care se acordă atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate, scrie ziarul Evenimentul.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne, accesat de peste 8 milioane de ori

18 May 2024 298

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

17 May 2024 289

Tot ce trebuie să știi despre sloturi - Tipuri, mod de funcționare și trucuri eficiente

16 May 2024 475

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1151

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

07 May 2024 510

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 559

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 590

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 608

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 935

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 615

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 513

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 406

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 511

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 827

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 534