Din cauza ploii În Constanţa vor fi amplasate diguri gonflabile şi saci de nisip. Află zonele vizate!

„Avertizaţi de codul galben care anunţă vreme nefavorabilă (între 30.09.2013, orele 13.00 până pe 02.10.2013, orele 08.00), reprezentanţii Primăriei Municipiului Constanţa, ai Inspectoratului Municipal de Protecţie Civilă, ai SC RAJA SA, ai SCIL CONFORT URBAN SRL, ai Poliţiei Locale Constanţa, ai ISU Dobrogea, s-au reunit azi 30.09.2013, în cadrul Comandamentului pentru Situaţii de Urgentă, condus de viceprimarul Gabriel Stan”, se menţionează într-un comunicat de presă dat publicităţii de reprezentanţii Primăriei Constanţa.
În intervalul menţionat, va ploua pe arii extinse şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 30…35 l/mp şi izolat 60..70 l/mp, vântul va prezenta intensificări susţinute cu rafale ce vor atinge 80 km/oră iar temperaturile vor fi cuprinse între 8 şi 15 grade.
„S-a hotarat amplasarea unor diguri gonflabile şi saci de nisip în zonele cele mai afectate: bd. 1 Mai, Biserica Sfânta Maria; în zona km 5; pe str.Dragoslavelor-str.Oneşti; zona Pod Butelii; zona Dacia; zona Tomis III - Parc Tăbăcărie.
Jandarmii şi angajaţii SCIL Confort Urban SRL vor distribui, vor amplasa în zonele vulnerabile şi vor pune la dispoziţia cetăţenilor peste 1 000 saci de nisip”, se mai precizează în comunicatul de presă.
Pentru orice fel de probleme cauzate de timpul nefavorabil, puteţi suna la tel:  0241/488108, funcţional 24 de ore din 24.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fara nume

30 Sep, 2013 23:28

cu ce ajuta 1000 de saci de nisip ,, sa nu mai fure din bani cetatenilor si atunci se poate face mai mult decat 1000 de saci de nisip ,,in alte tari se fac canalizari acolo unde sunt probleme nu se pune nisip si apoi se scoate ochii oamenilor ca ,,vam ajutat ,

Articole asemanatoare

Firme Constanța Noi decizii în firma Balcan Maritime Ship Repairs SRL. Iată ce s-a hotărât

02 May 2024 36

O nouă societate, deschisă în municipiul Constanța. Iată cu ce se ocupă

02 May 2024 121

Activități preventive pentru siguranța turiștilor desfășurate de polițiștii din județul Constanța (FOTO)

02 May 2024 130

Cumpărări directe Constanța Primăria Medgidia, licitație deschisă pentru servicii de asistență și dezvoltare programe software (DOCUMENT)

02 May 2024 150

ACS Power Gym Constanța Medalii de aur la Campionatul Balcanic pentru Elena Novac, laureată cu titlul de campioană absolută la Fitness Challenge (GALERIE FOTO)

02 May 2024 169

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 126

Bloc de zece etaje, cu restaurant și piscină exterioară, edificat în Mamaia Nord. One Construction Top SRL, undă verde de la APM Constanța

02 May 2024 213

APM Constanța va emite acordul de mediu Activitate experimentală privind stocarea carbonului organic în Marea Neagră, desfășurată de GeoEcoMar

02 May 2024 143

Tribunalul Constanța, obiectiv în 2024 – o soluție revoluționară pentru înregistrarea ședințelor de judecată, cu transcrierea automată a declarațiilor! (DOCUMENT)

02 May 2024 169

Fostul director executiv tehnic al Drumuri Județene Constanța SA, victorios în instanță împotriva instituției pe care a condus-o! S-a stabilit apelul

02 May 2024 154

Prefectura cere anularea ei în instantă În 2023, Consiliul Județean Constanța a adoptat nelegal o hotărâre pe care secretarul județul a anunțat că nu o va contrasemna. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

02 May 2024 195

Scandal monstru la Costinești! Începe procesul turiștilor care s-au luat la harță cu polițiștii, în august 2023! (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 156

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 277

S-a încheiat stagiunea 2023 – 2024 a Teatrului de Stat Constanța. Urmează reprezentații la mai multe festivaluri naționale și renovarea Sălii Studio

02 May 2024 194

Primăria Comana, județul Constanța pune la dispoziție aproximativ 40.000 de euro pentru dotarea unităților de învățământ cu mobilier școlar (DOCUMENTE)

02 May 2024 142