După 15 octombrie! CFR-iștii ar putea intra în grevă generală

Sindicaliștii din domeniul feroviar și-au declarat disponibilitatea pentru negocieri în vederea rezolvării revendicărilor pe care le au, în caz contrar, după 15 octombrie CFR-iștii vor intra în grevă generală.
 
„În urma negocierilor pe care le-am avut în seara aceasta (miercuri seară - n.r.) cu reprezentanții Ministerului Transporturilor nu am găsit nicio soluție pozitivă. În continuare avem numai promisiuni că se rezolvă, dar fără soluții. Toată lumea așteaptă. Noi ne menținem punctul de vedere: la 1 octombrie declanșăm procedura de intrare în grevă. Până în 30 (septembrie - n. r.) suntem sub contract, adică sub acord. Nu putem declanșa procedura decât conform Legii conflictelor de muncă, adică după ce ieșim de sub contract, și atunci cu parcurgerea pașilor legali. Probabil că după 15 octombrie se va ajunge la greva propriu-zisă, la greva generală", a declarat, în această seară seară, pentru Agerpres, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă (FML), Iulian Măntescu.
 
Potrivit acestuia, în cursul zilei de joi sindicatele vor avea discuții cu societățile feroviare. De asemenea, greva japoneză va continua, ca semn de protest.

Sursa foto: www.puterea.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR Infrastructură Constanța Citește cu CFR! Invitație la lectură, în Gara Constanța

03 May 2024 336

Anunț pentru servicii de dezinsecție - deratizare în locații de pe raza Sucursalei RCF Constanța (DOCUMENT)

01 May 2024 301

Păstrăv la tavă cu garnitură de cartofi și friptură de pui în sos ostropel Meniu special de Florii pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

28 Apr 2024 655

Licitație de un milion de euro organizată de Sucursala Regională CF Constanța. Sunt vizate lucrări la construcțiile și instalațiile aferente de pe raza SRCF Constanța (D0CUMENT)

26 Apr 2024 540

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 840

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 480

CFR În „Săptămâna verde”, elevii din Constanța află de ce trenul este cel mai ecologic mijloc de transport (FOTO)

25 Apr 2024 448

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 700

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 465

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 324

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 759

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1437

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 485

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1548

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1210