Este oficial Se reinstalează Codul Portocaliu în judeţul Constanţa. Iată cât va ţine

 Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, acum câteva minute, avertizarea Cod Portocaliu, valabilă, de mâine dimineaţă, până a joi la ora 10.00.
În intervalul menţionat, în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...55 km/h, temporar viscolind şi troienind zăpada.
Viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente şi viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60...70 km/h, iar în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea vor fi rafale de peste 70...80 km/h. Prin urmare, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.
În sud-estul Dobrogei, la începutul intervalului, vor fi ploi şi lapoviţe şi se va depune polei.

Notă: În cursul zilei de joi, 30 ianuarie, vor mai fi unele intensificări ale vântului în sud-estul ţării, dar la cote mai reduse (temporar rafale de până la 40...50 km/h), viscolind şi spulberând zăpada deja depusă.
Joi şi vineri, vremea va deveni geroasă pe arii extinse în regiunile estice, sudice şi centrale, cu precădere dimineaţa şi noaptea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Situația actualizată la Constanța Vreme severă la Constanța. Zeci de autoturisme blocate, drumurile județene și naționale din județ, în continuare închise

26 Nov 2023 1344

Fotoreportaj Constanța Prima ninsoare la Constanța. Ținutul alb de la malul mării (FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 1222

Primăria Constanța Cod roșu de vânt prelungit până la ora 16

26 Nov 2023 1057

Primăria Constanța avertizează! Evitați pe cât posibil deplasările!

25 Nov 2023 1416

Județele Constanța și Tulcea sub avertizări meteo de viscol și ninsoare! DRDP Constanța recomandă conducătorilor auto să evite deplasările

24 Nov 2023 4219

Se întoarce vremea rea la Constanța! În Dobrogea va ninge în weekend și va fi viscol. Echipele de intervenție, pregătite să intervină

24 Nov 2023 3134

Autoritățile din județul Constanța în alertă după emiterea Codului Portocaliu de vreme rea

24 Nov 2023 1137

ALERTĂ METEO! Județul Constanța, sub Cod Portocaliu de vreme rea! În weekend sunt așteptate ninsori, iar vântul va viscoli zăpada

24 Nov 2023 9955

Știri Constanța azi Cod galben și portocaliu de vreme rea. Iată cum e vremea în municipiu (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Nov 2023 3708

Județul Constanța, sub cod portocaliu și cod galben de vreme rea. Salvatorii ISU Dobrogea, pregătiți să intervină

05 Feb 2023 1162

UPDATE. Cod portocaliu de ninsoare Mai multe drumuri din județul Constanța ÎNCHISE din cauza zăpezii. Lista completă (VIDEO)

01 Mar 2022 7542

Cod portocaliu de ninsoare în DobrogeaSe circulă în condiții de iarnă pe drumurile din județele Constanța și Tulcea (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2022 3710

Județul Constanța Se circulă în condiții de iarnă pe DJ 391A (video)

06 Feb 2020 2308

IPJ Constanța „Dotați-vă autovehiculele cu anvelope de iarnă și lanțuri antiderapante”

05 Feb 2020 4119

Primăria Constanţa, bună de plată! Mii de lei pentru o societate de asigurări

09 Sep 2019 4887