Evaziune fiscală de peste 100.000 euro (video)

4f43c77210eb9.jpgSechestru asiguratoriu dispus pentru cinci tiruri folosite la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală

La data de 10.03.2012, lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor, din cadrul I.P.J. Constanta, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa acţionând pe linia combaterii faptelor de evaziune fiscală şi contrabandă, în baza planului comun de acţiune "VIZIUNEA", s-au sesizat din oficiu, despre faptul că o societate comercială tip fantomă ce nu funcţionează la sediul social declarat, este destinatara fictivă a unor transporturi de mărfuri alimentare (legume fructe şi brânză) importate din spaţiul comunitar european (Grecia şi Italia). În urma verificărior efectuate cu privire la activitatea acestei societăţi comerciale au fost identificate la P.C.T.F. Giurgiu 5 autotractoare cu semiremorcă ce transportau o cantitate totală de circa 90 000 kg mărfuri alimentare (portocale, măsline, varză, salată şi brânză) în valoare totală de aproximativ 110 000 Euro şi care aveau ca destinaţie fictivă o adresă din municipiul Constanţa, la care societatea în cauză nu desfăşoară niciun fel de activitate. Întreaga cantitate de marfă a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, iar asupra celor cinci mijloace de transport s-a dispus punerea sub sechestru asiguratoriu. În cauză se efectuează cercetări faţă de o tânără de 21 ani, din Bucureşti, în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, şi folosire de acte falsificate, cât şi faţă de persoana juridică învinuită. Totodată, a fost începută urmărirea penală faţă de societăţile comerciale transportatoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală, şi complicitate la folosire de acte falsificate, privind transporul fictiv al acestor mărfuri către municipiul Constanţa, în condiţiile în care marfa urma să fie livrată în fapt către alţi destinatari din Bucureşti şi Ilfov. Sursa foto: dailybusiness.ro 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ancheta în cazul șicanării în trafic de la Constanța scoate la iveală detalii incredibile! Ce au stabilit polițiștii

29 Apr 2024 383

Armă confiscată de la o femeie din Constanța. Ce au constatat polițiștii

29 Apr 2024 258

Accident în localitatea Ovidiu, județul Constanța. Un șofer beat a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

29 Apr 2024 413

Știri Constanța Doi bărbați au ajuns în custodia poliției după ce s-au șicanat în trafic (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 490

Două autoturisme pe DN 3 implicate într-un accident în comuna Valu lui Traian, județul Constanța (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 381

Județul Constanța Accident pe strada Bisericii din satul Ghindărești! Două persoane, rănite

29 Apr 2024 307

Știri Constanța Șofer prins băut și drogat la volan. Constatări

29 Apr 2024 303

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 446

Acțiune a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat aceștia

29 Apr 2024 247

IPJ BuzăuRazie în municipiul Buzău şi pe raza comunelor arondate

29 Apr 2024 230

IPJ BacăuElevii din Buhuși au primit vizita polițiștilor

29 Apr 2024 193

IPJ IalomițaPește confiscat de polițiști

29 Apr 2024 188

13 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina, repartizați la IPJ Tulcea

29 Apr 2024 269

Acțiuni cu efective mărite ale polițiștilor în weekend-ul de Florii

29 Apr 2024 248

IPJ GalațiLa volan sub influența alcoolului

29 Apr 2024 165