File din istoria Constanţei-15 august Zborul primului hidroavion românesc "Getta"

A avut loc la 15 august 1925 şi a fost un adevărat succes. Aparatul a fost realizat din iniţiativa preşedintelui de atunci al Camerei de Comerţ, George I. Georgescu, în urma unui acord cu reprezentanţii Ministerului de Război. Hidroavionul a fost construit la fabrica Societăţii de Transport Constanţa, sub conducerea tehnica a inginerului Radu A. Stoika, directorul acestei instituţii. Hidroavionul era echipat cu un motor "Hiero" de 200 de cai putere, procurat special pentru acest proiect. Zborul inaugural a avut loc de Ziua Marinei, sărbătorită la Constanţa pe 15 august 1925, iar pilotul a fost căpitanul aviator Romeo Popescu. În luna octombrie a aceluiaşi an, regele Carol a asistat la o demonstraţie de zbor, iar apoi hidroavionul a fost vizitat şi de misiuni tehnice străine, fiind considerat unul dintre cele mai mari succese ale tehnicii româneşti. În anul 1926, Ministerul de Război a comandat Societăţii de Transport Constanţa trei hidroavioane de tip "Getta", echipate cu motoare mai puternice. Un an mai târziu, Ministerul de Război a cumpărat acest hidroavion, precum şi instalaţia aferentă hidroescalei, existentă în portul Constanţa. În anul 1927, industria aeronavală românească a fost reprezentată de unul din aceste aparate la Expoziţia Internaţională de Aeronautică de la Praga. Un alt aparat a participat, în acelaşi an, la Expoziţia Naţională de Aeronautică, organizată în parcul "Carol" din Bucureşti. Cu toate ca înregistrase succese importante şi dovedise că poate construi aparate de zbor fiabile, fabricantul şi-a încetat activitatea pentru că nu a mai avut alte comenzi şi pentru că nu şi-a primit la timp banii pe aparatele vândute Ministerului de Război.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 763

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 437

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 528

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 408

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 411

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 439

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 490

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 513

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 574

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 586

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 446

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 389

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 577

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 731

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 709