Grupul Rompetrol lansează programul „Împreună pentru fiecare" 2012

Grupul Rompetrol lansează a patra ediţie a programului naţional de responsabilitate socială „Împreună pentru fiecare", destinat dezvoltării comunităţilor locale. În perioada 2009-2011, Grupul a susţinut implementarea a 55 de proiecte din domeniul sănătaţii sau al protecţiei mediului, beneficiarii direcţi şi indirecţi fiind de aproximativ 200.000 de persoane.

„Aceste rezultate ne motiveaza să continuăm acest program, să încurajăm ONG-urile, autorităţile locale, instituţiile publice, persoanelor fizice cu atitudine civică şi spirit antreprenorial să găsească soluţii la problemele de mediu sau de sănătate existente la nivel local, iar cu sprijinul nostru, acestea să fie implementate în beneficiul întregii societati. De asemenea, acesta crează premisele necesare atragerii şi implicării locuitorilor şi a autorităţilor de resort în realizarea de proiecte similare şi în alte domenii", declară Alexey Golovin, Director Marketing şi Comunicare al Grupului Rompetrol.

Astfel, cei interesaţi au posibilitatea de a înscrie în perioada 02 aprilie - 20 mai 2012 proiecte în domeniul sănătăţii sau al protecţiei mediului. Proiectele se pot depune pe site-ul programului http://www.impreunapentrufiecare.ro/ .

Activităţile eligibile pentru proiectele aferente programului „Împreună pentru fiecare" sunt renovarea, reabilitarea şi/sau dotarea unităţilor care asigură servicii medicale şi activităţi de sănătate publică auxiliare, iar în cazul proiectelor de protecţie a mediului: conservarea şi menţinerea/ îmbunătăţirea condiţiilor de mediu existente la nivel local prin diverse activităţi. Programul are două categorii de buget, de 45.000 RON şi 90.000 RON (două proiecte de această valoare vor fi selectate).

Câştigătorii vor fi desemnaţi pe baza unui vot public prin intermediul mediului online (Facebook si website, cu pondere 25 %) şi a unui juriu compus din reprezentanţi Rompetrol şi specialişti din mediul ONG (cu pondere de 75%). La evaluare proiectelor de către juriu, se va avea în vedere motivaţia socială şi impactul local: numărul persoanelor influenţate de problema respectivă, numarul voluntarilor din comunitate care se pot implica în soluţionarea problemei. De asemenea, aplicantul trebuie să stabileasca un parteneriat cu autorităţile locale şi să dovedească angajamentul comun pe termen lung pentru dezvoltarea şi păstrarea rezultatelor proiectului ce face subiectul aplicaţiei.

Anunţarea câştigătorilor se va face pe 29 iunie, după perioada de jurizare şi evaluare în teren a proiectelor înscrise, iar implementarea trebuie să se realizeze până la sfârşitul lunii octombrie 2012.

În perioada 2009 - 2011 au fost inscrise în cadrul programului „Împreună pentru fiecare" 800 de proiecte, iar 55 de comunităţi locale au primit finanţare pentru proiectele lor la nivel naţional. Bugetul alocat de Grupul Rompetrol implementării proiectelor a depăşit 700.000 euro.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța radiază Encanto Dance SRL! Firma a avut punct de lucru în Tomis Mall

29 Apr 2024 375

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 3881

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 681

Zeci de elevi intoxicați la Timiș. DSP a intervenit

03 Apr 2024 402

Horoscop pentru duminică, 31 martie 2024. Cheltuielile comune cu alții sunt o temă delicată pentru unii nativi

31 Mar 2024 629

Horoscop pentru sâmbătă, 30 martie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

30 Mar 2024 825

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20660

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 545

Eveniment organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța Master Nav adună studenți și specialiști într-un dialog constructiv (FOTO)

24 Feb 2024 744

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31330

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 5469

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 759

Horoscop pentru miercuri, 07 februarie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru unii nativi

07 Feb 2024 963

Un important Ordin al Ministrului Dezvoltării ar putea fi anulat la Constanța

05 Feb 2024 783

Vrei să lucrezi la SRI? Acum ai ocazia. Iată ce posturi sunt disponibile!

05 Feb 2024 2785