Hassan Rouhani cheamă întreaga lumea „să constituie un front unit contra extremismului și violenței”

 
Președintele iranian, Hassan Rouhani, a chemat astăzi la constituirea unui „front unit” contra extremismului, în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite, informează Reuters și AFP.
 
„Aș dori să invit întreaga lume și în special țările din regiunea mea să constituie un front unit contra extremismului și violenței”, a declarat Rouhani, reproșând „eșecul comunității internaționale” în fața conflictelor din Irak, Siria și Yemen.
 
Hassan Rouhani a subliniat că Teheranul este gata să ajute la instaurarea democrației în Siria sfâșiată de război și în Yemen, dând vina pe Statele Unite pentru răspândirea terorismului în Orientul Mijlociu, notează Reuters.
   
„Suntem gata să ajutăm la eradicarea terorismului și la deschiderea drumului pentru democrație”, a declarat  președintele iranian în discursul ținut la ONU.
 
„Așa cum am ajutat la instaurarea democrației în Irak și Afganistan, suntem gata să contribuim la democrație în Siria și de asemenea în Yemen”, a continuat el.
   
Președintele iranian a mai spus că Statele Unite sunt responsabile pentru criza din Orientul Mijlociu din cauza ocupării Afganistanului și Irakului, precum și sprijinului acordat de Washington Israelului împotriva Palestinei. 




Sursa foto: frontpagemag.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu preşedintele R.I.Iran, Hassan Rouhani

01 Mar 2016 934

Comunicat de presă Vizita ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, în Republica Islamică Iran

29 Feb 2016 913