Histria, obiectiv păzit de mascaţi Demolarea parţială a hotelului lui Bosânceanu va fi încheiată până la sfârşitul săptămânii

Operaţiunea de demolare a unor părţi dintr-un hotel din Mamaia a fost oprită aseară, la lăsarea întunericului, urmând să fie reluată în cursul zilei de astăzi, autorităţile estimând că acţiunea va fi încheiată până la sfârşitul săptămânii.

Şeful Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa, Petrişor Cruceanu, a declarat că operaţiunea de demolare a fost oprită marţi seară,darva fi reluată în cursul dimineţii de miercuri.

"Operaţiunea a fost oprită pentru astăzi (n. r. - marţi). Zona va fi păzită în cursul nopţii de jandarmi şi trupelespeciale, iar miercuri dimineaţă vom relua demolările. Estimăm că vom termina până la sfârşitul acestei săptămâni", a spus şeful Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa.

Petrişor Cruceanu a declarat că acţiunea de demolare este una iniţiată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru că în unitatea respectivă au fost realizate anexe şi încă două etaje fără autorizaţie. Cruceanu a explicat că vor fi demolate etajele 4 şi 5 ale unităţii, precum şi extinderile de la balcoanele hotelului.

"Este o acţiune de aducere a clădirii la starea iniţială care aparţine MDRT. Unele părţi din această clădire au fost ridicate abuziv, lucrările s-au realizat fără autorizaţie şi ca o părere personală nu ştiu de ce a fost tolerat până acum", a afirmat Petrişor Cruceanu.

El a precizat că toate cheltuielile legate de demolare vor fi suportate de către MDRT, urmând ca suma respectivă să fie recuperată ulterior de la proprietarul clădirii.

Autorităţile au început, marţi dimineaţă, demolarea unor părţi din Hotelul Histria, din staţiunea Mamaia, proprietate a lui George Bosânceanu, pentru că acestea ar fi fost ridicate fără autorizaţie.

Patronul hotelului, George Bosânceanu, susţine că toată acţiunea reprezintă un abuz al autorităţilor.

"Este un abuz pentru că au venit pe Ordonanţa 41/2010 care stipulează clar că orice clădire cu destinaţie turistică sau până în 200 de metri de la linia de coastă se dărâmă. Nu are temei legal pentru că eu am anunţat ministerul Turismului, am şi documente de la acesta că nu am destinaţie turistică, iar în cadastru se precizează că am 205 metri până la linia de coastă", a afirmat Bosânceanu.

El a explicat că se judecă cu Primăria Constanţa şi cu Inspectoratul în Construcţii pentru intrarea în legalitate şi că nu există o hotărâre definitivă în acest sens. Proprietarul hotelului a spus că unitatea are 256 de camere, dintre care 56 sunt la etajele 4 şi 5 care urmează să fie demolate, reprezentând 40 la sută din suprafaţa unităţii hoteliere.

Bosânceanu a mai afirmat că va face plângeri penale împotriva autorităţilor pentru abuz în serviciu.

Sursa: http://www.mediafax.ro/

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Premieră la Constanța a documentarului "Nasty", care explorează viața și cariera legendarului sportiv Ilie Năstase (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 767

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 428

Horoscop pentru miercuri, 17 aprilie 2024. Apar cheltuieli de tot soiul pentru una dintre zodii

17 Apr 2024 673

Kaufland România aduce Caravana A.C.C.E.S. în Constanța

05 Apr 2024 543

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

29 Mar 2024 708

Editorial Femeia, eterna poveste

08 Mar 2024 807

Ce sărbătoare este în calendarul ordodox, pe 1 martie 2024

01 Mar 2024 889

Horoscop pentru miercuri, 31 ianuarie 2024. Leul gândește și vorbește mult astăzi

31 Jan 2024 882

ÎPS Teodosie „Gestul unui preot care împărtășește fumători este „o iresponsabilitate“ (VIDEO)

29 Jan 2024 1215

Calendar-Ortodox! Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi, 23 ianuarie

23 Jan 2024 650

Horoscop pentru marți, 17 ianuarie 2024. În plan financiar se întrezăresc schimbări benefice pentru una dintre zodii

17 Jan 2024 822

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii se arată deschis la discuții cu reprezentanții protestatarilor

13 Jan 2024 604

Tablou de gheață în Portul Tomis! Gerul a împodobit stabilopozii și ambarcațiunile cu decorațiuni glaciale (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Jan 2024 1197

Calendar-Ortodox 8 ianuarie 2024 - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

08 Jan 2024 1408

Mercur retrograd-13 decembrie 2023, ORA 9.10, ora României–2 ianuarie, ora 4.07,ora României

13 Dec 2023 793