Iohannis despre Ponta „Îmi mențin punctul de vedere din 5 iunie”

 
Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că va colabora instituțional cu premierul Victor Ponta și că își menține punctul de vedere față de acesta exprimat în 5 iunie, informează Agerpres.

„Punctul meu de vedere în această chestiune este foarte bine cunoscut încă din 5 iunie. Nu am nimic de adăugat, îmi mențin această evaluare. În rest, cred că este bine să ne concentrăm pe relația cu Spania. Dar vom colabora instituțional ca să nu las în suspans", a spus Iohannis, după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul spaniol Mariano Rajoy, întrebat cum va colabora cu Guvernul și cu Victor Ponta după ultima decizie a DNA.

Pe 5 iunie, președintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia premierului Victor Ponta.

„Astăzi, DNA a comunicat public că prim-ministrul Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situație imposibilă pentru România ca prim-ministrul să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia premierului Victor Ponta", spunea, la acea vreme, șeful statului.



Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

01 May 2024 309

Pe surse Klaus Iohannis se pensionează

30 Apr 2024 476

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată (DOCUMENT)

30 Apr 2024 401

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 510

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 406

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 660

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1161

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 215

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 477

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 285

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 682

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 960

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 511

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11537

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 487