Închis pentru tentativă de omor, aproape eliberat de judecătorii constănţeni

Acuzat de tentativă de omor deosebit de grav, brăileanul Vasile Şerban este la un pas de a fi eliberat din arest, în urma deciziei judecătorilor Tribunalului Constanţa.

Aceştia au dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv luată în cazul lui Şerban cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, fiind vorba despre comuna Măraşu, din Brăila. Suspectul nu are voie să părăsească localitatea fără acordul autorităţilor şi, printre altele, nu are voie să ia legătura cu ceilalţi indivizi judecaţi alături de el, respectiv Marian Şerban şi Marin Holban. Vasile Şerban a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub acuzaţia de tentativă de omor deosebit de grav. Potrivit anchetatorilor, faptele s-au petrecut în seara zilei de 7 noiembrie 2011, când cei trei suspecţi ar fi sustras mai mulţi saci cu grâu dintr-o semănătoare a SC Alfatar Investment SRL Bucureşti. Fiind surprinşi de directorul frmei, spaniolul Francisco Daniel Naranjo Solis, aceştia l-ar fi ameninţat pentru a-şi asigura scăparea, iar Vasile Şerban chiar l-ar fi lovit pe director cu bâta în zona capului. Decizia Tribunalului Constanţa, de a-l elibera pe Şerban, nu este definitivă, ci poate fi atacată de procurori la Curtea de Apel.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1339

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 890

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1610

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 856

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 894

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 926

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2554

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1028

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3742

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 868

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1714

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 746

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2347

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2685

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3130