La premiile Oscar Leonardo DiCaprio a cerut tuturor să se unească pentru a proteja planeta!

 
Azi noapte au fost decernate Oscarurile la a 88-a ceremonie a prestigioaselor premii. Marele câștigător a fost Leonardo DiCaprio, pentru rolul din "The Revenant", al cărui discurs a fost poate cel mai așteptat. Probabil că puțină lume se aștepta să ”atace” anumite subiecte.
 
Chiar în tipul clipului de promovare a filmului lui Alejandro Gonzales Inarritu, "The Revenant", turnat în natură, actorul a început să vorbească despre schimbările climatice. După ce a primit statueta, DiCaprio a evocat din nou natura în discursul său. El a invitat publicul să nu "considere planeta un bun câștigat, care li se cuvine" și să se unească pentru a o proteja.
 

''The Revenant a fost și o poveste a relației dintre om și natură. Am făcut în mod colectiv ca anul 2015 să fie cel mai cald înregistrat din istorie. Producția (filmului) a trebuit să se deplaseze spre extremitatea sudică a planetei pentru a găsi zăpadă. Încălzirea globală este ceva real, care se întâmplă acum. Aceasta este cea mai mare amenințare cu care se confruntă specia noastră, iar noi trebuie să lucrăm împreună și să încetăm să mai amânăm. Trebuie să îi sprijinim pe liderii din întreaga lume, care nu vorbesc în numele marilor poluatori, ci în numele întregii omeniri, pentru popoarele indigene ale acestei lumi, pentru milioane și milioane de oameni săraci care sunt cei mai afectați de toate acestea. Pentru copiii copiilor noștri și pentru oamenii a căror voce a fost înecată de politici avide'', a spus actorul.

 
Ministrul francez al mediului, Segolene Royal, a fost impresionat de discursul luio DiCaprio. Drept este că reputația și credibilitatea sa în cauze ecologice au făcut ca Leonardo DiCaprio să fie desemnat mesager al păcii pentru ONU, fiind primit de numeroase somități, printre care suveranul pontif.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

''Barbie'', în fruntea nominalizărilor la Globurile de Aur. Iată cine se mai află pe listă

07 Jan 2024 721

Leonardo DiCaprio a făcut cea mai mare donație de până acum pentru armata Ucrainei, 10 milioane de dolari

08 Mar 2022 1390

11 noiembrie – ziua care marchează sfârșitul Primului Război Mondial. Ce evenimente au mai avut loc în istoria națională și internațională și pe cine aniversăm

11 Nov 2021 1615

Actorul american Leonardo DiCaprio, impresionat de „Marșul pentru Păduri”, de la București

06 Nov 2019 1847

Editorial Spectacolul lumii - între curiozitate morbidă şi implicare responsabilă

19 Aug 2019 2469

Leonardo DiCaprio Voluntarii Greenpeace colectează gunoiul găsit în pădurile româneşti

23 Sep 2016 1835

Un film în care apare Leonardo DiCaprio, în vizorul justiției

18 Jun 2016 2161

Oscar 2016 Printre laureați filmul în care joacă românul Levente Molnar. Lista câștigătorilor

29 Feb 2016 2465

"The Revenant", marele câștigător BAFTA-2016. Lista câștigătorilor

15 Feb 2016 1820

Globurile de Aur 2016. Laureații. Actor român cu rol cheie într-un film premiat

11 Jan 2016 2929

Ştiaţi că...? Pe 23 martie, „Titanic” a obţinut 11 premii Oscar

23 Mar 2015 2601

Ştiaţi că...? „Titanic”, unul dintre filmele cu cele mai mari încasări...

19 Dec 2014 2564

Fascinant, n-ai văzut aşa ceva până acum Să credem în reîncarnare?

20 Jul 2014 9206