Livrările de gaze spre Ucraina au fost oprite de Rusia

 
Rusia a oprit, astăzi, livrările de gaze naturale spre Ucraina, deoarece Kievul nu a achitat în avans fondurile necesare pentru achizițiile de gaze, ceea ce creează „riscuri grave” la adresa livrărilor de gaze rusești spre Europa, a anunțat grupul energetic rus Gazprom, într-un comunicat.
În luna iulie a acestui an, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale spre Ucraina după ce Kievul nu a putut să plătească în avans fondurile necesare pentru achizițiile de gaze. În luna septembrie, după mai multe luni de negocieri, cele două părți au ajuns la o soluție de compromis cu privire la așa-numitul „pachet de iarnă” care să permită aprovizionarea cu gaze naturale rusești a Ucrainei, în perioada octombrie-martie.
Întreruperea livrărilor de gaze rusești destinate Ucrainei a fost evocată încă de ieri de ministrul rus al Energiei, Alexander Novak. „Astăzi sau mâine livrările de gaze vor fi oprite din cauza lipsei plăților în avans”, a declarat Alexander Novak, citat de Agerpres, adăugând că în prezent Ucraina utilizează o cantitate mică de gaze naturale din Rusia. De asemenea, Novak a avertizat că Rusia ar putea opri și livrările de cărbune spre Ucraina, drept represalii la întreruperea curentului electric primit de peninsula Crimeea din Ucraina, transmite Reuters.
Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rusia, prin Gazprom va suplimenta cantitatea de gaze pentru Ungaria și China

22 Oct 2023 874

Oficial de la DIICOT! Percheziții la o subsidiară Gazprom din România

04 Oct 2022 825

Percheziții DIICOT la o subsidiară Gazprom din România

03 Oct 2022 1284

Grupul rus Gazprom a anunţat o nouă reducere drastică a livrărilor de gaze ruseşti spre Europa

25 Jul 2022 1116

Livrările de gaze ruseşti spre Germania au fost întrerupte. De ce a fost luată această decizie

11 Jul 2022 1119

Se prăbușesc acțiunile Gazprom

30 Jun 2022 1253

Oficial al Consiliului Europei „Acţiuni extrem de necinstite în privinţa reducerii bruşte a fluxurilor de gaze de către Gazprom“

22 Jun 2022 828

Info-sud-est EXCLUSIV Trei din cele patru vapoare care alimentează cu combustibil navele din Portul Constanța sunt deținute de companii rusești/ Una dintre ele aparține Gazprom Neft, aflat sub sancțiuni UE și SUA

31 May 2022 1833

Rusia a sistat aprovizionarea cu gaze pentru Finlanda

21 May 2022 1366

Bulgaria, afectată de creşterea preţurilor la energie. Ce va cere Comisiei Europene

06 May 2022 1098

Gazprom a confirmat oficial că va livra gaze Republicii Moldova

29 Apr 2022 1121

Gazprom se așteaptă la o scădere a producției de gaze, în 2022

28 Apr 2022 1058

A scăzut prețul de referință la gaze naturale în Europa

28 Apr 2022 1306

Președinta Comisiei Europene „Era combustibililor fosili din Rusia se va încheia în Europa”

27 Apr 2022 1389

Premierul Nicolae Ciucă despre decizia Gazprom ce vizează Polonia și Bulgaria. „România nu este afectată în acest moment“ (VIDEO)

27 Apr 2022 1315