Traian Băsescu„Mă apăr și voi continua să mă apăr”

 
Traian Băsescu s-a prezentat, astăzi, din nou la Parchetul General. Fostul preşedinte a fost chemat să dea declarații în dosarul în care este acuzat că a amenințat-o pe Gabriela Firea. La sosirea la Parchet, Băsescu a spus că se simte bine şi că va răspunde la întrebările procurorilor. 

La ieșire, Băsescu a declarat: „Mă apăr și voi continua să mă apăr”.

Avocatul Gabrielei Firea, Lucian Bolcaş, a declarat, la sosirea la Parchetul General că, astăzi, se audiează „un inculpat ca toţi inculpaţii", făcând referire la Traian Băsescu.

„Astăzi (n.r. vineri) va avea loc procedura normală: audierea unui inculpat ca toţi inculpaţii de teapa lui. Traian Băsescu va trebui să ne explice de ce agresarea către doamna senator Firea, că nu-şi va găsi soţul acasă, nu constituie o ameninţare. El speră să schimbe finalul acestui dosar, eu nu cred că se va întâmpla asta", a spus Lucian Bolcaş.

Avocatul a mai precizat că "odată şi odată trebuie să se aleagă apele". "Se ştie că există doua categorii de oameni: unii care reprezintă civilizaţia şi buna cuviinţă şi alta care reprezintă ceea ce Octavian Paler denumea mârlania", a completat Bolcaş.



Sursa: România TV
Sursa foto: opiniatimisoarei.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost senator și consilier al lui Băsescu Dorel Onaca a decis radierea ultimei afaceri pe care o mai avea în portofoliu la Constanţa

05 Apr 2024 752

Doliu în sportul din România. S-a stins din viață o mare sportivă

26 Mar 2024 4651

Fostul senator Dorel Onaca a plecat din PMP și a revenit în Partidul România Mare

24 Mar 2024 3726

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 781

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria Capitalei Principala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

18 Mar 2024 544

Decizie de ultimă oră a cadrelor medicale în cazul fostului președinte al României, Traian Băsescu

02 Feb 2024 1659

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 691

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1417

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2055

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2637

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1304

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2830

Elena Udrea, așteptată azi la Înalta Curte! Termen important în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

15 Dec 2022 1685

Fostul preşedinte Traian Băsescu, solicitare la Curtea de Apel în dosarul în care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi. Ce a cerut fostul șef de stat

21 Oct 2022 1454

Fostul preşedinte Traian Băsescu solicită în instanță revizuirea deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securităţii

18 Aug 2022 1410