Manager spital - "După scandalul Hexi Pharma şi propriul fiu s-a îndoit de mine"

Hexi Pharma i-a obligat pe medici să atenteze la siguranţa naţională. Aceasta este acuzaţia pe care o lansează managerul Spitalului de Copii din Braşov.
„Legea practic m-a obligat să semnez respectivele înţelegeri”, spune managerul. „Sunt paralizat de frică pentru că, în toţi aceşti ani, se pare că am pus în pericol sănătatea pacienţilor mei şi ai spitalului! Mi-am pus în pericol cariera, credibilitatea profesională, chiar libertatea. Cred că se poate vorbi de atentat la siguranţa naţională!”, a scris, pe Facebook, Liviu Muntean, directorul Spitalului de Copii din Braşov.„Săptămâna trecută, copilul meu, adolescent, s-a îndoit de mine! Cum să reziste asaltului mediatic care spunea că tata, manager de spital şi medic, a luat mită? Cum să se uite în ochii colegilor la şcoală ? Am făcut faţă presei, poliţiei, procuraturii, controalelor de peste tot, dar cum să fac faţă încrederii spulberate a copilului?”, continuă mesajul medicului.
 
Acesta spune că monopolul Hexi Pharma nu ar fi fost posibil fără un acord al autorităţilor. „Laboratoare, organisme abilitate, sistemul ăsta de aprobare a achiziţiilor. Factori care ţin de Sănătate. Şi în Sănatate avem trei direcţii bine delimitate: Ministerul Sănătăţii, sistemul de acreditare a spitalelor sau cei care dau banii, casele de sănătate”, spune Silviu Măgureanu.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănţeanul supărat Stelian Ion (USR) - „În Constanţa e jale, te ciuruie ţânţarii! Au făcut dezinsecţie cu apă chioară. Un fel de Hexi Pharma cu insecticid“

02 Jul 2019 3889

Societatea Hexi Pharma, trimisă in judecată de procurorii DNA. Ce prejudiciu a adus statului (document)

03 Dec 2018 1730

Persoane trimise în judecată în scandalul Hexi Pharma. Care sunt acuzațiile

06 Mar 2017 2076

Fosta soţie a lui Dan Condrea contestă succesiunea averii acestuia

19 Oct 2016 3179

Decizie în cazul fetiței fostului patron de la Hexi Pharma

14 Sep 2016 2521

Ministrul SănătățiiVlad Voiculescu vorbeşte despre ce s-ar întâmpla în cazul unui dezastru similar Colectiv

11 Sep 2016 3072

Directorul Hexi Pharma rămâne în arest la domiciliu

29 Aug 2016 2341

Raluca Prună Am transmis procurorului general că dosarul reclamă „o rezolvare cu celeritatea”

26 Aug 2016 2214

Traian Băsescu face afirmații dure cu privire la scandalul Hexi Pharma

25 Aug 2016 2773

PÎCCJ Numai la finalizarea tuturor testelor pe produsele Hexi Pharma va fi posibilă o evaluare concretă

24 Aug 2016 1971

Hexi Pharma Unii dezinfectanţi erau diluaţi fără a depăşi limitele permise

23 Aug 2016 1990

supervizor.ro S-a ales praful de BRĂDET ROMÂNESC! “Investitorii” care nu au solicitat returnarea banilor se transformă în “donatori”; o firmă din Timişoara a depus cerere pentru înregistrarea mărcii

01 Aug 2016 3494

Mașina lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, nu avea probleme la momentul accidentului

14 Jul 2016 2361

Prejudiciul în dosarul Hexi Pharma a ajuns la 70 de milioane de lei! 280 de spitale s-au constituit părți civile

14 Jul 2016 1963

De unde au luat unităţile sanitare din Constanţa dezinfectanţi Spitalul CFR a cumpărat în 2015 biocide de la Hexi Pharma Co SRL (document)

05 Jul 2016 5157