Maria Grapini pleacă din PC, nu fără să-l pună la zid pe Daniel Constantin

Europarlamentarul Maria Grapini, vicepreşedinte al PC şi preşedinte al filialei Timiş, îşi anunţă despărţirea de partidul condus de Daniel Constantin. Într-o scrisoare deschisă extrem de dură, Grapini îl acuză pe ministrul Agriculturii că i-a furat partidul lui Dan Voiculescu doar pentru a-l desfiinţa prin fuziunea cu PLR-ul lui Tăriceanu. Ea dă de înţeles că va susţine în continuare doctrina umanistă, din afara partidului condus de Daniel Constantin, ceea ce ar putea însemna că aceasta se va alătura Partidul Puterii Umaniste social-liberal.
Cred că cei mai dezamăgiţi sunt umaniştii, cei care din 1991 au muncit şi au pus bazele Partidului Umanist şi au continuat în Partidul Conservator. A fi umanist înseamnă să respecţi oamenii, să-i respecţi pe cei care ţi-au întins o mână şi să nu-i loveşti atunci când nu se pot apăra. A fi umanist înseamnă să răspunzi la solicitările oamenilor, să încerci să-i ajuţi.
Voiam să transmit în cadrul Congresului, un ultim mesaj: nu sunt un om laş, nu mi-e teamă decât de Dumnezeu ! Nu pot să particip la proiectul de desfiinţare a PC, a spiritului şi doctrinei acestuia! Voiam să spun umaniştilor, conservatorilor că, nu eu plec din partid, ci dumneavoastră. Desfiinţaţi un partid pe care l-aţi primit de-a gata! Aş fi vrut să fiu prezentă la ultimul Congres al PC, să spun că nu aţi făcut nicio activitate politică de un an de zile în numele partidului, aţi fugit de sigla PC, nu aţi vrut să vă mai asociaţi numele cu PC.”
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Economistul Ilie Șerbănescu s-a stins din viață. Fostul ministru avea 81 de ani

08 Apr 2024 792

Conferința județeană a PUSL Constanța. Chiforeanu -președinte, Eserghep-primvicepreședinte (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1374

Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, cere Comisiei Europene să intervină ferm în privinţa românilor din Ucraina

17 Dec 2023 774

Iată ce decrete a semnat azi președintele României, Klaus Iohannis

02 Sep 2019 1856

Candidaţii PSD la europarlamentare 2019. Rovana Plumb şi Carmen Avram deschid lista

08 May 2019 3026

PSD a stabilit lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Cine se află pe lista prezentată de Liviu Dragnea

25 Mar 2019 2437

Editorial Vine, vine primăvara electorală! Alegerile europarlamentare, un test pentru prezidenţiale

23 Feb 2019 2448

Europarlamentarul Maria Grapini, implicată într-un grav accident rutier. În ce stare este aceasta

20 Nov 2018 2134

Un fost ministru, care a ”ucis” de multe ori limba română, va lansa o carte!

09 Apr 2016 1692

Maria Grapini, ironizată pe Facebook „E important dacă am pus sau nu virgula sau e important mesajul?”

01 Apr 2016 1900

Maria Grapini, diplomă pentru promovarea limbii române

21 Sep 2015 1864

Grapini s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste

02 Jul 2015 2070

“Nu are coloană vertebrală” Maria Grapini, pusă la colţ de Cornelia Negruţ

19 Jun 2015 2450

”Olimpica” Maria Grapini - dă de pământ cu limba română... din nou

01 Jun 2015 1661

Afirmaţiile Mariei Grapini ating independenţa sistemului judiciar

15 Jan 2015 2042