19 Jul, 2011 23:52
1317
Basilica.ro
La trecerea la Domnul a Părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc,
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a
transmis un mesaj de condoleanţe pe care îl redăm în cele ce urmează:
Preacuvioasei Maici Lucia Roşu,
Stareţa Mănăstirii „Sfânta Maria" - Techirghiol
Preacuvioasă Maică Stareţă,
Cu multă tristeţe am primit vestea trecerii din această viaţă a Părintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii
„Sfânta Maria" - Techirghiol.
Plecarea sa dintre noi înseamnă o grea pierdere pentru obştea mănăstirii
şi pentru toţi cei care l-au cunoscut şi preţuit, ierarhi, preoţi şi
credincioşi ortodocşi din ţară şi străinătate.
Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc rămâne în conştiinţa Bisericii
Ortodoxe Române ca un monah statornic, un duhovnic înţelept şi un
apărător al valorilor ortodoxe în vremuri grele pentru Biserică şi
Neamul românesc.
În aceste momente când sufletul părintelui Arsenie merge în lumina cea
neapusă a împărăţiei cerurilor, ne rugăm Domnului Hristos, Cel înviat
din morţi, să odihnească sufletul său în ceata sfinţilor, unde nu este
durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.
Veşnică lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru obştea îndoliată a Mănăstirii
„Sfânta Maria" - Techirghiol,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sursa:
Basilica.ro
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: