Militari răniţi în Afganistan

Trei militari români care acţionează în cadrul misiunii „Resolute Support” din Afganistan au fost răniţi uşor astăzi (20 septembrie), în jurul orei 10.00, în urma exploziei unei maşini-capcană. Militarii executau o misiune de patrulare în aria de responsabilitate, la aproximativ opt kilometri nord de Baza militară de la Kandahar.
În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi la spitalul bazei militare din Kandahar, unde se află internaţi în stare stabilă, în afara oricărui pericol.
Cei trei militari fac parte din Batalionul 811 Infanterie Protecţia Forţei „Dragonii Transilvani” şi sunt: locotenentul Adrian Ciprian Iriciuc, caporalul clasa a III-a Sergiu Andrei Lineschi, ambii aflaţi la cea de-a doua misiune în Afganistan, şi caporalul clasa a III-a Ion Ichim, aflat la prima misiune într-un teatru de operaţii.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale a anunţat că urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a răniţilor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Daruri pentru peste 40 de persoane din Amzacea, din partea marinarilor militari (GALERIE FOTO)

01 May 2024 400

MApNExercițiul multinațional SWIFT RESPONSE 24

01 May 2024 247

MApN Exercițiul multinațional Swift Response 24, una din cele mai mari operațiuni de desant aerian din Europa

30 Apr 2024 546

ISU BihorPeste 200 de pompieri bihoreni la datorie, în perioada minivacanței de 1 Mai și Paște

30 Apr 2024 241

Elevi ai Colegiului Național Militar Constanța au participat la evenimentul organizat de Divizia 2 Infanterie „Getica", în garnizoana Buzău (FOTO)

30 Apr 2024 333

IGSUO intervenție în fiecare minut, în ultimele 24 de ore

30 Apr 2024 243

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 262

IGSUBilanțul misiunilor

25 Apr 2024 252

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 357

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 538

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 229

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 331

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 485

Ziua Porților Deschise la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale din Constanța

18 Apr 2024 474

Județul Constanța Încă o dronă a fost observată în zona Bazei Aeriene 57 „Mihail Kogălniceanu”!

18 Apr 2024 957