Ministrul Teodor Meleșcanu, în vizită în Republica Kazahstan. Este prima vizită bilaterală a unui ministru român de externe după 9 ani

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, efectuează în perioada 27-28 iulie 2017 o vizită în Republica Kazahstan, pentru participarea la Ziua României în cadrul expoziției internaționale "EXPO 2017 Astana Future Energy" și pentru marcarea a 25 de ani de relații diplomatice între cele două țări. Este prima vizită bilaterală a unui ministru român de externe după o perioadă de aproximativ 9 ani.

În prima zi a vizitei, astăzi, 27 iulie 2017, ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a fost primit de prim-ministrul Bakytzhan Sagintaev, ocazie cu care ambele părți au exprimat interesul pentru dezvoltarea în ansamblu a relațiilor bilaterale: dialogul politic, legăturile economice, schimburile academice, culturale, educaționale şi people-to-people, precum şi colaborarea în cadrul instituțiilor internaționale cu accent pe sistemul ONU.

O atenție particulară a fost acordată proiectelor concrete de importanță bilaterală şi regională, în special în domeniul transporturilor internaționale de mărfuri.‎ Partea kazahă a mulțumit pentru ratificarea de către România a Acordului Consolidat de Parteneriat și Cooperare UE-Kazahstan.

De asemenea, ministru Teodor Meleșcanu a purtat discuții cu vice-președintele Senatului Republicii Kazahstan, Serghei Gromov (camera inferioară a legislativului), urmărind o mai bună fructificare a posibilităților oferite de parlamentele României şi R. Kazahstan, atât pe linia grupurilor de prietenie, cât şi la nivelul conducerii forurilor legiuitoare.

În partea a doua a zilei, ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, alături de delegația română care îl însoțește în R. Kazahstan, s-a deplasat în Regiunea Karaganda, unde a avut întrevederi cu reprezentanți ai comunității românești și cu guvernatorul Regiunii Karaganda, Yerlan Koshanov). Ministrul Teodor Meleșcanu a depus o coroană de flori la Monumentul românilor, victime ale lagărelor staliniste (Monumentul de la Spassk) și a vizitat Universitatea Tehnica de Stat din Karaganda.

Prin prisma promovării limbii, culturii și valorilor românești, orașul Karaganda se evidențiază prin Lectoratul de limba română din cadrul Universității de Stat ”Academician E.A. Buketov” - proiect unic în Asia Centrală.

Sursa foto: mae.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul șef al Senatului Teodor Meleșcanu, așteptat la DNA

12 Feb 2020 1991

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a demisionat

03 Feb 2020 1759

CCR Teodor Meleșcanu, pus nelegal în funcția de președinte al Senatului

22 Jan 2020 1976

Președintele Senatului, față în față cu ambasadorul Republicii Croația în România. Ce subiecte au fost dezbătute

15 Jan 2020 1593

Președintele Senatului, față în față cu ambasadorul Republicii Serbia în România. Ce au discutat

10 Dec 2019 1500

Teodor Meleşcanu, despre revizuirea Constituţiei „O țară este puternică atunci când are o Constituție puternică“

08 Dec 2019 1607

Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu și Ștefan Băișanu, funcții în Partidul Forța Națională

16 Nov 2019 2698

Teodor Meleșcanu, față în față cu Khalid Al Kalaldeh, președintele Comisiei Electorale Independente din Regatul Hașemit al Iordaniei

11 Nov 2019 1760

UPDATE 2 Teodor Meleșcanu, la șefia Senatului, în urma alegerilor din turul II. Declarații

10 Sep 2019 2139

Ministrul Teodor Meleşcanu, la cea de-a treia ediţie a "Black Sea and Balkans Security Forum"

13 Jun 2019 1670

Teodor Meleșcanu - „Nu îmi dau demisia, că doar nu sunt prost!”

11 Jun 2019 1824

Teodor Meleșcanu, despre alegerile din diaspora. „Am făcut pentru prima oară 441 de secţii electorale, record mondial”

29 May 2019 1673

Teodor Meleşcanu consideră că preşedintele Iohannis este vinovat pentru problemele apărute la secţiile de vot din străinătate

29 May 2019 2050

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu va da explicații în Camera Deputaților pentru modul în care s-au desfășurat alegerile în diaspora

29 May 2019 1678

Ministrul Teodor Meleșcanu „Cer scuze tuturor românilor din diaspora care nu au putut să îşi exercite dreptul de vot”

27 May 2019 1628