Nemulțumiri ale suporterilor FC Farul Constanța după meciul cu Rapid

 
Suporterii FC Farul Constanţa își exprimǎ profunda dezamǎgire cu privire la modul în care a fost gestionat accesul la partida disputatǎ ieri seară împotriva Rapidului.
 
”Considerǎm cǎ în mod deliberat ni s-a restricţionat accesul în arenǎ, astfel încât sǎ nu putem fi alǎturi de favoriţi încǎ din primul minut al meciului.
Reprezentanţi ai Jandarmeriei chiar au recunoscut faptul cǎ organizatorul meciului (Rapid Bucureşti) a solicitat ca accesul suporterilor Farului sǎ fie întârziat cât mai mult posibil. Astfel, au fost întocmite tabele nominale cu datele suporterilor, percheziţiile “sumare”, care au durat şi 1-2 minute/ persoanǎ fiind efectuate aleatoriu, atât de cǎtre reprezentanţi ai firmei de pazǎ, cât şi de cǎtre jandarmi. Peste toate, evenimentul tragic în care a fost implicat poliţistul care fǎcea parte din coloana oficialǎ a fostului ministru Gabriel Oprea, a dus la schimbarea regulamentului, maşina Jandarmeriei care a asigurat escorta suporterilor farişti poziţionându-se în spatele coloanei şi nu în faţǎ, cum ar fi fost normal. Aşa cum s-a vǎzut şi la televizor, primii suporteri ai Farului au ajuns în sectorul care le era destinat abia în minutul 18, iar ultimii chiar în minutul 42 sau la pauzǎ. O cǎlǎtorie de 220 de km, într-o zi lucrǎtoare – joia – pentru o singurǎ reprizǎ de fotbal...”, scriu suporterii clubului de fotbal.
 
În opinia lor, este greu de conceput cǎ, în anul 2015, ”unii oameni de fotbal sunt dispuşi sǎ încalce orice normǎ moralǎ şi chiar legi în vigoare, doar pentru simplul motiv de a-şi crea un avantaj cât de mic într-o confruntare decisivǎ, practic, în jocul promovǎrii”.
 
Ei spun că suporterii cu buletine de Bucureşti nu au avut voie sǎ intre în sectorul oaspeţi, fapt ce contravine chiar principiilor garantate prin Constituţie cum ar fi libertatea de mişcare, de asociere sau dreptul la liberǎ exprimare: ”Cu alte cuvinte, un suporter farist, cu buletin de Bucureşti nu ar fi putut sǎ-şi susţinǎ echipa alǎturi de ceilalţi suporteri, ci ar fi trebuit sǎ ia loc alǎturi de suporterii giuleşteni. Astfel, pe lângǎ faptul cǎ am fost întârziaţi, am fost şi triaţi, pentru nişte criterii aleatorii şi insignifiante. Imaginaţi-vǎ o situaţie similarǎ la un meci în deplasare al Stelei sau chiar al Rapidului. Oare toţi suporterii echipelor din Bucureşti sunt bucureşteni? Dacǎ s-ar proceda aşa şi în alte oraşe?!
Având în vedere situaţia actualǎ a Ligii a 2-a şi faptul cǎ puţine echipe deplaseazǎ suporteri (trei sau patru echipe dintr-o serie de 13), considerǎm cǎ este anormal ca devotamentul sǎ fie reprimat prin asemenea metode”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 910

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 807

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2700

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 1062

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1067

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 991

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1233

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 885

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 1034

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 1025

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Singurul lucru care conta era să intrăm în play-off“ (VIDEO)

08 Mar 2024 1896

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1177

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, meci capital la Botoșani, Vineri, 8 martie 2024, se stabilesc ultimele calificate în play-off

07 Mar 2024 1410

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1638

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1501