Nou pas în reconcilierea dintre SUA și Cuba

 
Departamentul american al Trezoreriei a anunțat astăzi că a acordat licențe autorizând transportul de pasageri cu feribotul între Statele Unite și Cuba, o premieră după mai bine de 50 de ani, scrie AFP, citată de Agerpres.
 
"Marți au fost acordat câteva licențe" care permit exploatarea legăturilor cu feribotul, a confirmat o purtătoare de cuvânt, fără să precizeze numărul de permise acordate.
 
Cel puțin o companie din Florida a confirmat că a fost autorizată să lanseze un serviciu de feribot spre Cuba, situată la aproximativ 150 de kilometri coastele americane.
 
Legăturile maritime dintre cele două țări erau frecvente în anii 1950, însă au fost întrerupte după venirea la putere a lui Fidel Castro, în 1959.
 
La ora actuală, există legături aeriene între Statele Unite și Cuba, însă au permisiunea de a se deplasa pe insula comunistă numai americanii de origine cubaneză și cetățenii americani care fac parte din categorii bine stabilite (universitari, sportivi, clerici, jurnaliști...).
 
Celorlalți americani le este interzis să efectueze vizite chiar și turistice, în timp ce schimburile comerciale dintre cele două țări sunt supuse unui embargo în vigoare din 1962.
 
Sancțiunile economice și financiare au fost ridicate în martie pentru mai mult de 60 de firme și persoane fizice care fac comerț cu insula, în cadrul apropierii diplomatice lansate în decembrie.
 
Sursa: AGERPRES
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenţionare de călătorie pentru SUA. Sunt condiții meteorologice severe pentru statul Florida cauzate de evoluţia uraganului Irma

11 Sep 2017 2182

Barack Obama extinde sancţiunile împotriva Rusiei, Iranului şi Cubei

14 Jan 2017 2915

Casa Albă Barack Obama nu va asista la funeraliile lui Fidel Castro

28 Nov 2016 2011

Mesajul secretarului de stat al SUA după moartea lui Castro

26 Nov 2016 2036

SUA anunță cel mai mare transfer de deținuți de la Guantanamo

16 Aug 2016 1154

MAE salută restabilirea relaţiile diplomatice SUA-Cuba

20 Jul 2015 1015

SUA au retras Cuba de pe lista statelor care susțin terorismul

29 May 2015 823

Întâlnire istorică între Barack Obama şi preşedintele cubanez Raul Castro

10 Apr 2015 1144

Studiu Românii aleg vacanțe personalizate, pentru care plătesc, în medie, 1.700 euro de persoană

02 Jan 2015 1065