Pedepse mai mari pentru infracțiunile săvârșite împotriva cadrelor didactice

 
Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar este învestit cu exercițiul autorității publice, iar amenințarea și infracțiunile săvârșite împotriva acestuia se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică la Camera Deputaților. Proiectul este inițiat de senatorul PSD Liviu Pop şi susținut de alți 47 de parlamentari.
 
Potrivit inițiativei, în cursul procedurii legale aplicabile, faptele sesizate, în scris, de personalul didactic de predare, de îndrumare și control, în exercitarea atribuțiilor specifice funcției, se prezumă a fi reale, până la momentul demonstrării situației contrare, notează Agerpres. În cazul săvârșirii de infracțiuni împotriva cadrelor didactice, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, iar procurorul se sesizează din oficiu dacă află, pe orice cale, că s-a săvârșit o infracțiune împotriva acestei categorii profesionale.
 
Proiectul de lege rămâne în dezbatere publică până pe 24 martie.

Sursa foto: jurnalul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 402

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 494

Cadre didactice de la Universitatea Ovidius din Constanța vor preda cursuri de educație juridică și administrativă în școli

22 Apr 2024 422

Muzeul Național de Marină Română din Constanța, închis vizitatorilor în data de 17 aprilie

12 Apr 2024 516

Ministerul Educaţiei a deschis un apel de proiecte pentru dezvoltarea competenţelor digitale

04 Apr 2024 494

Zeci de elevi intoxicați la Timiș. DSP a intervenit

03 Apr 2024 403

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 663

Universitatea Ovidius Constanța Cine sunt câștigătorii celei de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări ştiinţifice pentru elevi „Noi şi Economia”.

27 Mar 2024 817

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști cu elevi, cadre didactice și părinți

14 Mar 2024 496

ISU GiurgiuExerciții de evacuare în caz de cutremur, în trei unități de învățământ

29 Feb 2024 444

Lista cadrelor didactice şi a studenților care vor să facă parte din Senatul Universităţii Ovidius

21 Feb 2024 1359

IPJ ClujPercheziții

14 Feb 2024 412

IPJ IalomițaLa activitate au participat 55 de elevi ai claselor XI-a, a XII-a și 4 cadre didactice.

07 Feb 2024 422

Știri Constanța Exercițiu de evacuare în caz de cutremur la un liceu din Constanța (FOTO)

05 Feb 2024 802

Ministerul Educaţiei Peste 100.000 de cadre didactice vor fi formate în dezvoltarea competenţelor pentru Pedagogie digitală

17 Jan 2024 685