Peste câteva zile la Constanţa Crin Antonescu începe campania electorală pentru prezidenţiale

 
Surse din USL au declarat pentru gândul că la sfârşitul lunii, pe 31 august, la Constanţa, va fi organizat un eveniment special, care va marca începerea campaniei pentru prezidenţiabilul Crin Antonescu. În ultima lună, preşedintele PNL a lipsit din spaţiul public, el fiind plecat în SUA, în vizită de lucru potrivit propriilor declaraţii, şi în concediu în Europa.
Chiar dacă până la alegerile prezidenţiale mai sunt aproximativ 15 luni, liberalii doresc să marcheze faptul că prezidenţiabilul USL este susţinut de toţi partenerii din Uniune, eliminând astfel zvonurile privind apariţia unor prezidenţiabili din partea PSD. Mai mult, se va insista pe parteneriatul care există între Victor Ponta şi Crin Antonescu. De altfel, liderul PNL a declarat că relaţia sa cu premierul "este mai aşezată, mai clară şi mai bună ca niciodată".

Evenimentul va fi organizat de PNL şi “Echipa lui Crin”, dar vor fi invitaţi să participe la el şi social-democraţii şi conservatorii.

Pe scenă, alături de Antonescu sunt aşteptaţi liderii PSD şi PC, Victor Ponta şi Daniel Constantin, dar şi alţi lideri social-democraţi.
Show-ul, care va fi dedicat în exclusivitate prezidenţiabilului Crin Antonescu, va avea loc la Sala Sporturilor din Constanţa, organizatorii plănuind să aducă între 2.000 – 2.500 de simpatizanţi.
Înainte de show-ul programat la Casa Sporturilor, liberalii se vor reuni la Constanţa pentru şedinţele Biroului Politic Central şi ale Delegaţiei Permanente. Concomitent, tinerii liberali vor participa la Şcoala de Vară a TNL.
Pe agenda discuţiilor Delegaţiei Permanente se numără cel puţin cinci subiecte fierbinţi: acordul cu FMI şi majorarea impozitelor, analiza activităţii miniştrilor şi posibila remaniere guvernamentală,  situaţia primarilor şi a şefilor de Consilii Judeţene aflaţi în situaţie de incompatibilitate, stabilirea datei pentru referendumul pentru modificarea Constituţiei şi analizare conflictelor majore care există în judeţe între liderii PNL şi PSD.
Sursa: gandul.info

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța O nouă agenție imobiliară în Mamaia, administrată de un bărbat din Qatar!

02 May 2024 45

Mohammad Murad, candidatul AUR pentru președinția CJC, scrisoare deschisă către toți tinerii constănțeni

02 May 2024 55

Constanța. Amânare de pronunțare în dosarul unor falși polițiști

02 May 2024 116

Afaceri Constanța Infinity By Carla SRL, firmă nouă în Costinești

02 May 2024 83

Contestația pe legea electorală, respinsă și în apel Feliciei Ovanesian poate candida!

02 May 2024 158

Firme Constanța Dinplast SRL, fostă firmă de taxi, și-a schimbat denumirea și obiectul de activitate

02 May 2024 122

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 9. 2 mai 2024. Suntem în plină perioadă de detoxifiere și eliminări

02 May 2024 132

Firme Constanța Noi asociați în cadrul Right-Hand SRL

02 May 2024 135

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 163

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție

02 May 2024 266

Afaceri Constanța Restaurant nou în Amzacea! Iată cine și-a deschis afacere

02 May 2024 216

Firme Constanța Ce decizii au adoptat acționarii Tar 02 Special SA în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor

02 May 2024 176

Firme Constanța Modificări în Shipyard Service Group SRL, din Constanța!

02 May 2024 215

Primăria Constanța și-a dat acordul Costea Halep, unchiul tenismenei Simona Halep, construiește un bloc de opt etaje în zona Butoaie din Mamaia

02 May 2024 372

Firmă nouă în Constanța! Iată unde își are sediul

02 May 2024 231