Peste jumătate de tonă rapană confiscată de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat, ieri, pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă. Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa, aflaţi în misiune pe plaja Punctului Pescăresc Tăbăcărie din municipiul Constanţa, l-au identificat pe cetăţeanul român N.C.B., în vârstă de 38 ani, domiciliat pe raza judeţului Teleorman, care descărca dintr-o barcă 14 saci de rafie ce conţineau rapană proaspătă în cochilie.
În urma solicitării documentelor, s-a constatat că bărbatul în cauză, administrator al unei societăţi de profil, nu deţine licenţă sau autorizaţie de pescuit comercial, dar nici avizul poliţiei de frontieră, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au ridicat, în vederea confiscării cantitatea de 685 kilograme de rapană în valoare de 685 lei, care a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil conform procedurilor legale.
Persoanei în cauză i-a fost întocmită dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescui şi deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar cumpără urne de vot de la Alsacian Group (DOCUMENT)

02 May 2024 241

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 480

Contractul de peste 2 miliarde de lei, scos la licitație CNAIR concesionează, pentru 20 de ani, spațiile pentru servicii de pe Autostrada A2 București – Constanța (DOCUMENT)

01 May 2024 469

Licitații Constanța Primăria Adamclisi a atribuit un contract de peste 800.000 de lei către două firme din București și Ploiești. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

01 May 2024 441

Muzeul Național de Istorie a României Încheierea expoziției „Dacia. L'ultima frontiera della romanità", desfășurată la Roma. Concluzii

01 May 2024 286

Județul Constanța Daruri pentru peste 40 de persoane din Amzacea, din partea marinarilor militari (GALERIE FOTO)

01 May 2024 348

Cumpărări directe DSVSA Constanța reabilitează două imobile. Anvan Proiectare SRL se va ocupa de proiectare și verificarea tehnică a proiectului (DOCUMENT)

01 May 2024 293

Cumpărări directe Constanța ADD. Iulia SRL repară gardul cimitirului ortodox din 23 August cu 38.000 de euro (DOCUMENT)

01 May 2024 296

1 Mai O lună de la aderarea României la spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime

01 May 2024 335

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL, contract de peste 250.000 de euro cu Primăria Techirghiol pentru reparații și întreținerea a două străzi (DOCUMENT)

01 May 2024 318

Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ Mangalia cumpără smartlab cu 100.000 de euro, prin PNRR (DOCUMENT)

01 May 2024 439

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

30 Apr 2024 447

Peste 7.000 de jucării contrafăcute, reținute de inspectorii vamali din Portul Constanța Sud

30 Apr 2024 423

Accident mortal între 23 August şi Mangalia! S-au cerut daune de peste 2 milioane de euro. Ce a decis, în final, Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 1078

IPJ SibiuMinivacanța prilejuită de Ziua Internațională a Muncii, 1 Mai, și de Sărbătorile pascale

30 Apr 2024 257